Primaria Baia Mare a renuntat la concertul de Anul Nou. Doi brazi de Craciun, in acest an

PNL

bradAnul 2015 va ramane, fara doar si poate, in istoria Baii Mari. In primul rand, pentru ca a fost primul an in care nu s-a mai tinut parada Sarbatorii Castanelor, lucru care nu s-a mai intamplat niciodata pana acum, spre dezamagirea multora dintre baimareni, o parada care era asteptata mai ales de copii.

Apoi, daca anii trecuti am avut un brad de Craciun (molid sau ce o fi fost el), anul acesta administratia locala a anuntat ca vor fi doi brazi. Doi brazi împodobiti cu peste 80.000 de leduri colorate, unul in Piata Revolutiei si al doilea in Centrul Vechi. In apropierea sarbatorilor de iarna va fi si targul de Craciun, dar si patinoarul. Iluminatul ornamental va fi inaugurat in ajun de Mos Nicolae.

Tot ca noutate, municipalitatea a renuntat la multe dintre ornamentele cu care baimarenii erau obisnuiti din anii trecuti, in acest an fiind impodobiti numai copacii de pe arterele principale ale orasului si din zonele cheie, cu beculete albe. In sensurile giratorii au fost deja amplasate figurinele specifice sarbatorilor de iarna, acei reni pe care ii stie toata lumea.

Si tot ca noutate, generata probabil de lipsa de bani, in acest an nu vom avea concert de Revelion. Totusi Primaria nu a renuntat la focul de artificii.

Ca fapt divers, de Ziua Nationala a Romaniei, Muzeul de Etnografie va fi iluminat in culorile specifice steagului Romaniei.

Cezar TUDOR

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

3 Comments

  1. nicu

    Nu stiu cine a fost istetul care a aprobat sa puna beculete pe copacii de langa trotuare,prin tot orasul. Nu de alta dar sa pui 220 V pe un mediu umed, neprotejat cu sigurante diferentiale ( se intrerupe curentul in caz de electrocutare ),e ca si cum ai invita la accidente. Electrica si ITM-ul si-au dat acordul sau trebuie sa avem vreo nenorocire ca la Colectiv sa aflam ca nu prea era legal? Iar faptul ca pe zi ce trece se renunta la fumurile de dinainte confirma teoria carcotasilor ca eram peticiti la fun dar plin de figuri.Pe acelasi model, nu ne trbuie investitori ci sa fim Capitala Culturala.Pai daca nu ne permitem un amarat de concert de Anul Nou, cum ne mai visam capitala culturala?

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2