Primul brad de Craciun, din Romania a aparut la curtea Regelui Carol I. Povestea bradului de Craciun in lume

PNL

O poveste a bradului de Craciun spune ca, la inceputul secolului XVI, Martin Luther, mergand spre casa intr-o noapte de Craciun, a vazut un brad nins care sclipea frumos in lumina lunii si l-a taiat, l-a dus in casa si l-a ornat cu lumanari aprinse. Astfel, din Germania traditia s-a raspandit si in restul lumii.

In 1521, in Franta, un brad a fost impodobit la nunta printesei Hélene de Mecklenburg cu ducele de Orleans, iar primul brad impodobit in mod oficial in Franta a avut loc in iarna anului 1605. Bradul a fost decorat intr-o piata publica din Strassburg, cu mere rosii, nuci si bomboane.

La Paris, obiceiul a ajuns abia in 1837, adus de printesa Helene de Mecklembourg, iar in Anglia, la Craciunul din 1841, atunci cand printul Albert, sotul reginei Victoria, a daruit familiei regale un brad de Craciun, impodobit dupa obiceiul german. In Statele Unite, obiceiul de a impodobi bradul de Craciun a juns in 1830, adus de colonistii germani, stabiliti in Pennsylvania, iar in 1853 a fost adoptat si la Casa Alba.

Povestea bradului de Craciun in Romania

Se crede ca pe meleagurile noastre, primul brad impodobit de Craciun a aparut la curtea Regelui Carol I, strabunicul Regelui Mihai, in anul 1874. Regina Elisabeta, cea care sub pseudonimul Carmen Sylva a publicat numeroase lucrari despre brazii de Craciun, a impodobit in Sala Tronului de la Palatul Regal, 14 brazi dupa modelul tarilor nordice si a oferit cadouri tuturor familiilor nobile invitate la petrecerea de Craciun. Instalarea regimului comunist in Romania a incercat sa anihileze aceasta traditie, insa a rezistat gratie credintei puternice pe care poporul a avut-o in Dumnezeu si gratie frumusetii obiceiului in sine.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1