„Doresc foarte mult ca Poliția Locală, începând din Baia Mare și terminând cu București, să fie desființată și să fie inclusă în structurile poliției naționale”. Nu o spunem noi, ci a spus-o, în 25 martie, cu ocazia Zilei Poliției Române, primarul de Baia Mare, care mai precizează că „sunt convins că mulți alți primari din țară își doresc acest lucru, dar nimeni până acum nu a îndrăznit să vorbească public despre asta”.
Când vine vorba despre Poliția Locală și polițiștii locali, părerile sunt împărțite. Însă dacă vedem comentariile de pe Ziarmm.ro legate de activitatea Poliției Locale, cele mai multe sunt negative. Oamenii nu văd cu ochi buni activitățile Poliției Locale, instituția este criticată în special prin prisma personalului angajat, însă sunt și oameni care apreciază ce fac acești polițiști. Care, oricum ai spune-o, sunt expuși unor riscuri zi de zi.
„Nu știu dacă este o idee bună. Poliția Națională ar trebui să însemne respect, ori dacă te uiți de multe ori la cine este angajat la Poliția Locală, îți dai seama că lucrurile nu stau chiar cum ar trebui să stea. A fi polițist înseamnă să ai niște aptitudini fizice, ori mulți dintre polițiștii locali nu pot face 100 m în alergare că leșină. Da, de dat amenzi pentru parcări ilegale e bun, dar pentru prins infractori, nu, pentru că nu poate fugi. Și în Poliția Națională ar trebui să primeze condiția fizică, intelectul, că mai trebuie foloistă și mintea, nu?”, spune Vasile G.
„Părerea mea este că în momentul de față nici Poliția Națională nu își face treaba. Cazuri grave la care Poliția a fost spectator. Caracal, ultimul cel de zilele trecute, cu copilul și tatăl mort când ei stăteau la ușă. Ce să facă Politția Locală în cadrul Poliției Naționale???? Nu sunt destui incompetenți la cea națională? Sau vrem să îngroșăm rândurile incompetenților?”, ne spune Mircea.
Dragoș HOJDA
…si pe voi va doare la cascheta de boncaneala copilului de aur al municipalitatii si mamicutei doftor la spitalul de tratare a bolilor mintale… un esuat administrativ si economic care emite elucubratii spre a fi interesant… dar pe el nu-l mai asculta nimeni… aaaa pardon… il asculta iara justitiarii ca nici acolo nu a fost inteles… si nu-l mai asculta nimeni, fiind izolat in satul cu blocuri, cu prieteni de-o seama si cam atata… il ocolesc investitiile serioase, investitorii strategici, oamenii de buna credinta, profesionistii adevarati… multa fala, cu tolba goala!
Politistul ar trebui sa fie acel om cu zimbetul pe buze mereu, in mijlocul oamenilor, dar cu viteza de reactie si fermitate in orice clipa. Nu sa astepte aprobare de la seful daca sa fie prompt intr-o anumita situatie. La admitere se cer probe fizice, dar dupa aceea fundul se mareste si creierul este intoxicat cu regulamente, nu cu proceduri. Ati uitat de stiri ca un politist a fost batut, jignit ,etc de un oarecare? Poate ca daca nu era in uniforma ar fi reactionat ca om, dar ca „organ” nu stie daca are voie sau nu. La o selectie adevarata (legislatie, psihologie, sport) am ramine fara politisti. Uniforma este cea care le ia apararea, nu personalitatea omului.
Politistul ar trebui sa fie acel om cu zimbetul pe buze mereu, in mijlocul oamenilor, dar cu viteza de reactie si fermitate in orice clipa. Nu sa astepte aprobare de la seful daca sa fie prompt intr-o anumita situatie. La admitere se cer probe fizice, dar dupa aceea fundul se mareste si creierul este intoxicat cu regulamente, nu cu proceduri. Ati uitat de stiri ca un politist a fost batut, jignit ,etc de un oarecare? Poate ca daca nu era in uniforma ar fi reactionat ca om, dar ca „organ” nu stie daca are voie sau nu. La o selectie adevarata (legislatie, psihologie, sport) am ramine fara politisti. Uniforma este cea care le ia apararea, nu personalitatea omului. Primarului ii convine sa scape de cheltuielile cu ei pe de o parte (devenind bugetari ai statului, nu ai primariei), iar pe de alta parte nereusitele lor uneori penibile, nu se mai sparg in capul edilului.
Nu e prost baiatul.