PROBLEME DE SĂNĂTATE – Grigore Leșe s-a mutat într-o biserică din București

Cunoscutul rapsod din Maramureș, Grigore Leșe, a vorbit cu jurnaliștii de la click.ro despre viața sa de acum, de după accidentul vascular suferit anul trecut prin luna decembrie. Acesta poate fi găsit acum la Complexul Parohial Sfântul Antonie din București, un loc unde, după cum singur mărturisește, este mai aproape de Dumnezeu.

„Aici este noua mea casă. Am ajuns în acest loc minunat după o situație delicată din viața mea, o perioadă agitată, cu zeci de filmări. M-am ostenit atât de tare, încât în decembrie am făcut un accident vascular. Am fost internat, la Floreasca, două zile. După acest accident, apropiații mei s-au speriat atât de tare, deși nu a fost un accident atât de grav încât să nu mai știu de mine, și mi-au interzis să mai merg la casa din Baicului, unde făceam efortul să urc cinci etaje. Au fost mai multe variante unde să locuiesc, însă eu am ales să vin aici, la Parohie. Sunt de 20 de ani în București, iar aici este a șasea oprire a mea. Prima oprire a fost la Lăpușul Românesc, a doua la Târgu Lăpuș, a treia la Cluj, a patra în Dristor, a cincea în Baicului, iar a șasea aici, la Parohia Sf. Antonie. Câteodată este bine să schimbi locul și oamenii. Unde mă aflu în momentul acesta, este o lume a pregătirii sufletului pentru întâlnirea cu Dumnezeu, prin rugăciune. Am fost crescut de bunicii mei în rugăciune, am rădăcină adâncă. Am crescut într-o comunitate țărănească, unde oamenii îl înconjoară pe Dumnezeu. Locul unde stau acum se potrivește cu locul copilăriei mele. Aici pot să creez și să trăiesc profund. Nu vreau să mă risipesc”, le-a spus maestrul Grigore Leșe. jurnaliștilor de la click.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu