PROBLEME ÎN ORAȘE – Izolarea termică a blocurilor nu se poate face dacă nu există asociații de proprietari

În acest an vor exista multiple posibilități de finanțare pentru izolarea termică a blocurilor de locuințe din orașe, însă una din condițiile care trebuie îndeplinite este aceea că trebuie să existe o asociație de proprietari legal constituită. Însă oamenii sunt în general reticenți și refuză astfel de asociari, ori dacă nu există asociația de proprietari nu se poate face anveloparea termică a blocului.

Astfel de probleme sunt spre exemplu la Vișeu de Sus. Aici se dorește depunerea unor astfel de proiecte care vor cuprinde refacerea fațadelor, șarpantelor, înlocuirea ușilor și ferestrelor, instalației termice, etc, în funcție de posibilitățile oferite de ghidurile de finanțare.

„CEL MAI IMPORTANT ASPECT ca un astfel de proiect să poată fi finanțat și implementat este EXISTENȚA UNEI ASOCIAȚII DE LOCATARI/PROPRIETARI LEGAL ÎNTEMEIATĂ. Dacă acest lucru nu există, nu se poate discuta de un proiect de reabilitare, indiferent de sursele de finanțare identificate. Așadar, dacă la nivelul orașului nostru există LA ACEST MOMENT una sau mai multe astfel de asociații, președinții acestora trebuie să se prezinte la sediul Primăriei Vișeu de Sus cu toate documentele justificative, pentru a fi luate în evidență și a putea pune la punct, încă din timp, toate detaliile.

Rugămintea noastră este, ca și data trecută, SĂ FIȚI MAi COOPERANȚI, să dispară orice urmă de reticență sau rețineri. Așadar, din nou, vă rugăm să ne puneți la dispoziție informațiile de care avem nevoie, pentru că unicul scop pentru care acestea vor fi folosite este exclusiv cel menționat mai sus – de a putea crea, finanța și implementa un proiect de reabilitare al blocului în care locuiți, oferindu-vă atât dumneavoastră un confort sporit, cât și orașului nostru o imagine modernă, aranjată, demnă de locuitorii lui. Vor avea prioritate, în mod evident, acele blocuri ai căror locatari vor coopera și care ne vor pune la dispoziție toate documentele. Unde nu găsim înțelegere și colaborare, niciun astfel de proiect nu va putea fi implementat”, anunță administrația locală.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu