PROBLEME LA PETEA – Cinci maramureșeni au vrut să scape de carantină și au trecut ilegal granița

La sfârşitul săptămânii trecute, când valorile de trafic în Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare au crescut o dată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, mai mulţi cetăţeni români care se întorceau din străinătate au încercat să eludeze controlul de frontieră. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au anunțat că polițiștii de frontieră aflaţi la supraveghere în zona perimetrală a punctului de trecere au identificat, la intervale diferite de timp, zece persoane care se deplasau pe jos, trecând de pe sensul de intrare în țară, pe cel de ieșire, încercând să ocolească tonetele de control şi să evite formaliţăţile de frontieră. Din cele 10 persoane, cinci erau din județul Maramureș.

„Persoanele au fost oprite, iar din verificări au stabilit faptul că încercarea cetăţenilor români de a eluda controlul de frontieră era motivată de dorinţa de a evita perioada obligatorie de carantinare dispusă, conform reglementărilor în vigoare, de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare aflaţi în punctul de frontieră. Unul dintre cetăţeni venea din Belgia, doi din Franţa, iar şapte se întorceau din Germania. Ca urmare a celor constatate, cei zece cetăţeni români sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar autorităţile competente au dispus măsura de a sta în carantină, conform legislaţiei în vigoare”, a declarat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Polițiștii de frontieră le recomandă maramureșenilor care revin în România în această perioadă să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie. În plus, ar trebuie să știe că încercarea de a intra în ţară fără a efectua controlul de frontieră reprezintă infracţiunea de “intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României”, fiind o faptă pedepsită conform Codului Penal.

Un alt lucru care ar trebui știut este acela că după verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, în punctele de trecere a frontierei, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în punct pentru efectuarea triajului epidemiologic şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu