PROBLEME – Relația spitale-Case de asigurări de sănătate, în atenția autorităților

Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit zilele trecute cu președintele C.N.A.S., Adela Cojan și Daniela Sârbulescu, director general al Direcției Economice din cadrul C.N.A.S. pentru a găsi soluții la problemele semnalate de organizațiile SANITAS din țară.

Potrivit Sanitas, subiectele discutate au fost legate de aplicarea unitară, la nivelul tuturor caselor județene de sănătate, a prevederilor legale cu privire la plata sumelor suplimentare determinate de creșterile salariale în sistemul sanitar.

„Analiza făcută în cadrul Consiliului Național Sanitas a arătat că există o interpretare diferită a cadrului legal. Președintele CNAS a fost de acord că aceste sume trebuie asigurate de CJAS pentru toți angajații din sistem, fără a ține cont de momentul angajării lor, fapt prevăzut și de O.U.G. nr. 44/2022. Pentru a elimina riscul aplicării neunitare a prevederilor legale referitoare la acest subiect, CNAS s-a angajat să elaboreze în cel mai scurt timp o metodologie care va fi respectată de toate casele județene de asigurări de sănătate”, precizează sindicaliștii.

S-a mai discutat despre asigurarea finanțării pentru cele patru spitale de psihiatrie și pentru măsuri de maximă siguranță din țară: „După întâlnirea de la Ministerul Sănătății, în care reprezentanții Federației SANITAS au argumentat necesitatea finanțării tuturor cazurilor internate în aceste spitale, ne-am asigurat că și CNAS susține, alături de M.S. o modificare legislativă în acest sens”. Sindicaliștii din sănătate au cerut, de asemenea, finanțarea spitalelor publice prin contracte de prestări servicii cu casele județene de asigurări de sănătate la o sumă echivalentă cu media lunară a sumelor contractate pentru anul 2021, prevedere valabilă până la 30 septembrie 2022.

„Consiliul Național SANITAS a analizat situația unor spitale cu care casele județene de asigurări de sănătate nu au încheiat contracte în conformitate cu prevederile legale. Reprezentanții SANITAS și cei ai CNAS au discutat fiecare caz în parte și au găsit soluțiile care să permită acestor spitale să asigure atât servicii medicale corespunzătoare pentru pacienți cât și resursele financiare pentru acoperirea drepturilor salariale ale angajaților. Situația contractelor încheiate între spitalele de pneumoftiziologie și casele județene de asigurări de sănătate a fost un alt subiect abordat.
Reprezentanții SANITAS au prezentat în detaliu dificultățile pe care le au, în prezent, spitalele de pneumoftiziologie în desfășurarea activității medicale curente, ca urmare a unor modificări legislative. Președintele CNAS s-a angajat să facă o analiză a fiecărui caz semnalat și să găsească posibile soluții care vor fi discutate la viitoarea întâlnire cu reprezentanții SANITAS”, concluzionează sindicaliștii.

„Nu există probleme deosebite legat de finanțare deoarece la acest moment încă se plătește la influență directă ( efectiv facturat) deocamdată până în septembrie. Discuțiile de la Casa Națională au vizat trei aspecte. 1.Sumele economisite din neacordarea sporului Covid sa rămână în sistem și sa fie convertite în creșterile salariale ale angajaților din sistemul sanitar care nu au beneficiat de majorările salariale la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022. 2. Evaluarea nevoii de a prelungi termenul pentru sistemul actual de decontare astfel încât spitalele sa poată face față unui eventual nou val de pandemie din toamnă. 3. Rezolvarea situației dezastruoase din punct de vedere financiar pentru spitalele de psihiatrie de maximă siguranță ( sunt 4 în țară). Acestea se confruntă cu un adevărat marasm financiar”, spun reprezentanții Sanitas Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu