septembrie 16, 2019

Procesul primarului Chereches – Martorul Liviu Bala recunoaste ca a mintit: “Nu am fost sincer”

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Liviu Bala, ultimul dintre martorii asteptati a da declaratii in dosarul primarului Catalin Chereches, s-a prezentat in fata magistratilor clujeni, la mai bine de un an si jumatate de la prima citare. Depozitia acestuia insa este putin credibila, in conditiile in care chiar Bala recunoaste in instanta ca este un mincinos. Mai mult, atat procurorul, cat si avocatul primarului baimarean i-au atras atentia lui Bala sa fie atent la ceea ce afirma, pentru ca spusele sale sunt contradictorii cu declaratiile date anterior in acelasi dosar sau in altele aflate in lucru la DNA. Presat de intrebarile adresate, Liviu Bala da raspunsuri ambigue, contradictorii si pe alocuri vadit false. De altfel, declaratia sa este total lipsita de relevanta in contextul flagrantului, despre care nu sufla o vorba. Aparent, el confirma apararea primarului Chereches, care l-ar fi imprumutat pe Cristian Span cu bani, insa infirma faptul ca ultimul ar fi restituit imprumutul.

Conform martorului Liviu Bala, Catalin Chereches i-a dat lui Cristian Span bani in repetate randuri, cu titlu de imprumut, pentru a sustine financiar clubul de fotbal condus de Span, insa acesta din urma nu i-ar fi restituit banii lui Chereches. Cat este de credibil acest mult asteptat martor, ramane la aprecierea instantei. Noi retinem doar ceea ce spune insusi Bala, atunci cand este intrebat de procuror daca a discutat cu Span despre un denunt. Liviu Bala raspunde fara ezitare: “Da, i-am spus ca am sa fac. Nu am fost sincer”. Il credem pe cuvant.

Redam integral declaratia data de martor in fata instantei clujene.

Liviu Bala: Arat ca sunt prieten atat cu inculpatul, cat si cu Span Cristian, acestuia din urma ii sunt si nas de cununie. In perioada martie – aprilie 2015, nu mai retin exact data, Span a venit la mine si mi-a spus ca el si Catalin au nevoie de 20 mii de euro dar nu mi-au spus in concret pentru ce anume. Am dat cateva telefoane si intr-un final un prieten de a-l meu, Satmari Ioan, m-a imprumutat cu suma in discutie pe o perioada de cateva zile. Lui Satmari i-am spus ca inculpatul are nevoie de aceasta suma. De Span nu i-am spus nimic pentru ca nu il cunostea si nici nu avea relevanta acest aspect. Banii i-am predat lui Cristi.

Dupa aproximativ doua-trei saptamani, intrucat nici Span nici Chereches nu mi-au restituit suma de mai sus, am fost cautat de Satmari Ioan, care mi-a spus sa intocmim o hartie de mana, respectiv un contract de imprumut care sa ateste faptul ca el m-a imprumutat pe mine cu suma de 20 mii euro pentru a avea o dovada ca m-a imprumutat cu suma in discutie. Am incheiat acel inscris la cererea lui Satmari.

Au trecut cateva luni de zile, nu mai retin exact, si vazand ca nu primesc banii pentru a-i rambursa lui Satmari, am mers la birou la Catalin si am discutat cu el, spunandu-i ca ma preseaza Satmari sa ii restitui imprumutul, asa incat sa faca ce stiu atat el cat si Span si sa dea banii inapoi la om, pentru ca eu am semnat o hartie cu el si nu am de unde sa restitui aceasta suma. Inculpatul mi-a spus sa il aduc le Satmari sa vorbeasca cu el, spunandu-mi totodata ca 15 mii euro ii va rambursa el, fiind cheltuiti de el si de Span, iar 5 mii de euro ii va rambursa
Span, pentru ca el i-a cheltuit. Eu am dedus ca suma de 15 mii euro cei doi au folosit-o pentru cheltuieli legate de club si SC E MM. L-am dus pe Satmari la birou la Chereches, acesta din urma discutand cu Satmari, spunandu-i ca el ii va rambursa suma de 15 mii euro.

Stiu ca la un interval de timp de la momentul in discutie, Catalin i-a restituit sotiei lui Satmari suma de 5 mii euro din totalul de 15 mii euro imprumutati. Span mi-a confirmat ca suma de 5 mii euro el trebuie sa o restituie si ca va face acest lucru cand va avea banii. Cu o zi inainte de a fi arestat inculpatul, Cristi Span m-a sunat ne-am intalnit si mi-a restituit suma de 5 mii euro, spunandu-mi ca este partea lui datorata din imprumutul de 20 mii euro. Țin minte perfect ca l-am intrebat pe Cristi ce reprezinta suma de 5 mii euro, el raspunzandu-mi ceea ce am relatat anterior. Span nu mi-a spus la ce anume a folosit suma de 5 mii euro.

Cunosc ca Span nu l-a imprumutat pe inc. cu sume de bani pentru ca nu avea de unde, insa inculpatul stiu ca atunci cand echipa de fotbal sau SC E MM avea cheltuieli Span mergea la inculpat si ii cerea bani pentru cheltuielile in discutie sau incerca sa faca rost si din alta parte. Inculpatul i-a dat de mai multe ori sume de bani din banii personali, dar din punctul meu de vedere cu titlu de imprumut, pentru ca daca ar fi fost sa sponsorizeze atunci ar fi sponsorizat si echipa de handbal pe care am condus-o eu la un moment dat. Si la handbal cand a fost nevoie de plata unor jucatori si clubul nu avea bani, inculpatul ne-a dat din banii personali sa platim jucatorii, dupa care cand in casieria clubului intrau bani, am restituit inculpatului sumele pe care ni le-a dat cu titlu de imprumut. Este adevarat ca nu am reusit sa ii restituim integral sumele pe care ni le-a dat. Cred ca nici in ziua de azi nu le-a primit inapoi. Ma refer la o parte din aceste sume.

Stiu ca la un moment dat Cristi a vrut sa isi faca o afacere in Austria si i-a cerut lui Catalin sa il imprumute cu suma de 50 mii euro, motiv pentru care acesta din urma m-a intrebat ce sa faca, daca sa il imprumute sau nu cu suma respectiva. Catalin m-a intrebat daca stiu ceva de afacerea in discutie si daca sunt si eu implicat in ea. I-am raspuns ca nu cunosc despre ce este vorba si e treaba lui daca il imprumuta sau nu pe Cristi. Inculpatul i-a dat lui Span suma de 50 mii euro, Span a inceput afacerea, dar la un moment dat nu a mai mers si retin ca mi-a spus ca va trebui sa ii restituie lui Catalin suma cu care acesta l-a imprumutat. Nu cunosc daca in final Cristi i-a restituit lui Catalin suma de 50 mii euro. Span mi-a spus ca o sa ii dea cand o sa aiba.

Arat ca SC E MM a fost achizitionata de Span cu ajutorul lui Catalin, in sensul ca acesta din urma a dat suma de bani pentru achizitionarea ei.
Atat eu, cat si Span am fost angajati la SC INSERV, firma apartinand lui Mihai Lung, in cadrul careia exista si SC INSERV MEDIA, patron fiind tot Mihai Lung si care ulterior si-a schimbat denumirea in SC E MM. Am aflat ca Mihai Lung vrea sa vanda SC INSERV MEDIA si, avand in vedere ca am lucrat multi ani in presa, mi-ar fi placut, daca as fi avut banii necesari, sa achizitionez acest trust de presa. I-am povestit lui Catalin aceasta chestiune, iar Catalin mia spus ca daca vreau sa fac acest lucru imi da el banii sa o achizitionez si, in schimbul banilor imprumutati, firma sa ii faca campanii de publicitate. I-am spus lui Catalin ca eu am cazier fiscal, deci nu pot sa achizitionez in calitate de administrator nici o societate. Discutand si cu Cristi acest aspect, Cristi mi-a spus ca el, neavand cazier fiscal, poate sa preia el SC INSERV MEDIA, asa incat i l-am prezentat lui Catalin si in final Cristi a fost cel care a achizitionat societatea in discutie, banii fiind dati de Catalin pentru achizitionarea acestui trust de presa.

La momentul achizitionarii, suma cu care Mihai Lung vroia sa o vanda eu stiu ca era in jur de 400 mii euro, dar in final nu stiu exact cu cat s-a achizitionat trustul de presa. Span a propus chestiunea de mai sus, respectiv sa achizitioneze pentru Chereches trustul deoarece si el a lucrat in media, i-a placut si a vrut sa lucreze in continuare. Trustul nu a fost preluat propriu-zis pentru Chereches, noi vroiam sa facem presa, iar pentru banii dati de inculpat ne achitam prin serviciile promise, respectiv urma sa ii facem campanii de publicitate si imagine.

Dupa ce a avut loc perchezitia domiciliara efectuata la inculpat si la Span acasa, perchezitie ce a avut loc in alt dosar penal aflat pe rolul D.N.A.-ului, am fost cautat de Cristi, care mi-a spus sa ii semnez un contract de imprumut ce sa ateste ca eu l-am imprumutat pe el cu suma de 40 mii lei, lucru care nu era adevarat. Am semnat acest contract desi era unul fictiv. Nu cunosc nimic in legatura cu existenta unui alt contract fictiv de imprumut avand ca parti pe Cristi si Catalin. Din cate retin, contractul de mai sus, incheiat fictiv intre mine si
Cristi mi l-a adus la semnat in 2013 sau 2014 nu mai retin exact. Nu este adevarat ca eu i-as fi cerut lui Span la solicitarea inculpatului sa predea integral tot ce inseamna administrarea SC E MM in favoarea altei persoane, respectiv lui Florescu Claudiu.

Nu este adevarata nici afirmatia lui Span in sensul ca ar fi bine sa cedeze administrarea SC E MM si sa nu il supere pe inculpat. De cate ori ma intalneam cu cei doi, indiferent de subiectul lor de discutie, cei doi nu se fereau de mine, insa m-am intalnit cu ei intr-un local din Baia Mare in cursul anului 2015, nu mai retin exact data, discutau ceva, cei doi rugandu-ma sa iau loc la o alta masa pana isi termina discutia. M-am asezat la o alta masa unde am stat timp de aprox. 15-20 minute, dupa care cei doi m-au chemat sa stau cu ei la masa. Asezandu-ma l-am auzit pe Cristi spunandu-i lui Catalin ca daca ii da 60 mii euro este de acord sa ii cedeze SC E MM in favoarea persoanei pe care o doreste inculpatul. Ce am auzit eu era ca un final de discutie intre cei doi. Eu am ramas surprins si l-am intrebat pe Span pentru ce sa iti dea Catalin 60 mii euro. Am ramas surprins de discutia celor doi, asa incat m-am ridicat si am plecat.

A doua zi m-am intalnit cu Cristi, eu l-am cautat, si l-am intrebat de ce i-a cerut lui Catalin 60 mii euro, acesta spunandu-mi ca acea e munca lui in firma, respectiv contractele de publicitate pe care le-a incheiat cu diversi agenti economici. I-am spus ca mi se pare absurda solicitarea lui si nu cred ca e bine ca el si Catalin sa se certe. In final, nu cunosc daca Catalin i-a dat lui Span suma solicitata, niciunul nu mi-a spus nimic legat de chestiunea in discutie.

E adevarat ca Span a mers in multe randuri la inculpat si ii cerea sume de bani avand nevoie atat pentru clubul de fotbal, cat si pentru activitatea SC E MM. In ce priveste clubul, cred ca mergea pentru ca inculpatul in calitatea de primar al consiliului putea rezolva
finantarea acestuia, insa in ce priveste cheltuielile pe care Span le avea cu SC E MM, nu stiu de ce mergea la Catalin sa ii ceara bani, avand in vedere conditiile stabilite de cei doi la momentul achizitionarii SC E MM, mai sus relatate. Eu cred ca mergea la Catalin stiind ca are bani, pentru ca noi restul, ceilalti nu aveam.

De la Span stiu ca are doua telefoane sau avea cel putin la momentul la care cu unul din ele mi-a spus ca il inregistreaza pe Catalin. Unul il tinea pe masa, unul il tinea in buzunar, cu acesta din urma efectuand inregistrarile. NU stiu pe care din cele doua l-a folosit in concret pentru inregistrare. Arat ca Span mi-a spus “am doua telefoane, cand discut cu Chereches. Un telefon il tin intotdeauna pe masa, iar celalalt in buzunar, cu care il inregistrez”. Din cate retin, Span avea doua Iphone-uri in concret. Nu stiu pe care din cele doua le-a folosit pentru
inregistrare. De altfel nici nu stiu ce tip de Iphone avea. Stiu ca era ultimul tip. Lui ii placea sa foloseasca tableta, laptopul, celularele, se pricepea la tehnica.

Spre finalul anului 2015, Span mi-a spus ca inculpatul i-a cerut o suma de bani din club, mi-a spus si cuantumul, dar nu il retin, lucru care m-a surprins atat de mult incat i-am si spus cum se poate ca inculpatul sa ii fi cerut asa ceva, in conditiile in care el a dat bani pentru club si mie la echipa de handbal si nu ne-a cerut niciodata bani, noua de la echipa de handbal sa ii dam lui. Span mi-a spus ca nu i-a dat suma de bani solicitata, cel putin la acel moment. Nu stiu daca ulterior a acceptat sa ii dea lui Catalin, din club, suma de bani solicitata.

Nu imi aduc aminte de intrebarea pusa de procuror cu privire la o interceptare ambientala care mi-a fost si prezentata, din care reiese ca eu am asistat la o discutie intre Span si inculpat, si in care inculpatul ii cere lui Span sa faca rost de ceva, Span replicandu-i ca rezolvam. Nu imi aduc aminte de aceasta chestiune, dar pot sa spun ca la procuror am declarat adevarul, sens in care mentin declaratia data in fata acestuia.

Procuror: Pe ce se bazeaza cand spune ca imprumutul de 20 mii euro a fost luat de inculpat impreuna cu Span si pe ce se bazeaza cand spune ca suma de 15 mii euro a fost folosita de inculpat pentru clubul de fotbal si SC E MM, avand in vedere ca cele declarate la procuror sunt sensibil diferite decat cele declarate azi?
Liviu Bala: Am raspuns la aceasta intrebare, dar mai raspund o data. Span mi-a spus ca suma de 5 mii euro a cheltuit-o el, iar de la inculpat am aflat ca 15 mii euro ii plateste el, fiind folositi pentru cheltuieli ce vizeaza clubul si sau SC E MM. Vreau sa mai arat ca, in ziua in
care a fost arestat inculpatul, eram in drum spre Ploiesti cu echipa de handbal, urmand sa aiba loc meci a doua zi, in Cupa Romaniei. In urmatoarea dimineata, a venit la mine Kotecz Daniel, care mi-a spus ca sunt cautat de procurorul Ionut Vasile si ca nu raspund la telefon si daca nu raspund va trimite colegii de la DNA Ploiesti sa ma ridice. L-am sunat pe procuror si i-am spus ca ma voi prezenta la sediul DNA CLUJ, insa echipa de handbal are de sustinut un meci in cupa Romaniei, in seara acelei zile, dupa care ma voi intoarce la Cluj si voi merge a doua zi la sediul DNA. La 10 seara, am plecat din Ploiesti, am calatorit toata noaptea si a doua zi m-am prezentat la sediul DNA CLUJ.

Procuror: Referitor la discutiile avute cu Span legate de imprejurarea ca inculpatul i-ar fi cerut o suma cu privire la clubul de fotbal, in declaratia din urmarire penala, acesta a afirmat altceva. Care este situatia?
Liviu Bala: Am raspuns la aceasta intrebare, asa cum am aratat mai sus. Span mi-a spus ca inculpatul i-a cerut o suma de bani din contul clubului, dar ca nu i-a dat aceasta suma de bani, cel putin la acel moment. Nu stiu daca ulterior i-a dat inculpatului suma solicitata din
contul clubului. Arat ca nu stiu de ce am declarat la procuror ca Span mi-a spus ca i-a dat lui Catalin o anumita suma de bani din banii clubului de fotbal, la solicitarea acestuia din urma si nu imi mai mentin aceasta afirmatie, in conditiile in care imi aduc aminte perfect ca Span mi-a spus ca nu i-a dat, fiind vorba de ce am relatat mai sus. Cristi nu mi-a spus cu ce titlu i-a cerut inculpatul suma de bani in discutie. Imi aduc aminte perfect ca tot Cristi mi-a spus ca l-a si inregistrat pe Catalin cand i-a cerut aceasta suma de bani pe care sa i-o dea din contul
clubului.

Instanta: I-a spus Span ca l-a inregistrat pe inculpat de mai multe ori si daca i-a pus la dispozitie inregistrarea sau inregistrarile facute?
Liviu Bala: Cristi nu mi-a spus de cate ori l-a inregistrat pe inculpat si nu mi-a pus niciodata la dispozitie inregistrarea sau inregistrarile pe care le-ar fi facut acesta.

Avocat inculpat: Ce isi aduce aminte despre acea inregistrare din 25.04.2016, in care domnul Span zice: ”spune, vis-a-vis de asta, ce pozitie ai in continuare, deci mergem impreuna”? La cine se referea, cine era acel asta?
Liviu Bala: Nu stiu.

(Este evident ca Bala minte, in contextul in care el discuta cu Span de mai bine de o jumatate de an sa depuna denunt impotriva primarului Chereches. Vazand atitudinea nesincera a lui Bala, avocatul lui Catalin Chereches insista. Bala cedeaza si recunoaste. n. red.)

Avocat inculpat: In cadrul aceleiasi discutii din 25.04.2016, in care Span Cristian spune “bun, si cand il executam”, iar martorul replica “dupa Sarbatori in plina campanie” si pe final tot martorul a afirmat ca “inca ii tremura mana pe telefon”. La cine anume se referea?
Liviu Bala: Da, este vorba despre inculpat, si arat ca in cursul anului 2015, Span mi-a cerut de mai multe ori sa fac si eu denunt impotriva lui Catalin (iata ca ii revine lui Bala memoria, n. red.), sens in care in toamna anului 2015, nu mai retin exact data, Span mi-a intermediat o intalnire cu domnul procuror Ionut Vasile si ne-am intalnit la Valcele, la o pescarie, procurorul cerandu-mi sa fac denunt impotriva inculpatului, eu spunand ca nu am pentru ce, ca un denunt trebuie probat, procurorul spunandu-mi ca o sa probeze organele de urmarire penala, eu doar sa fac denuntul. Nu am facut niciun denunt impotriva inculpatului, asa cum le-am spus celor doi, pentru ca nu aveam de ce si pentru ce anume sa il fac. Precizez ca nu am negat in mod vehement in fata celor doi ca nu voi face, ci am spus ca ma gandesc, dar nu am facut nici un denunt impotriva inculpatului, pentru motivele mai sus aratate.

Arat ca Span a intermediat intalnirea cu procurorul, iar la intalnire procurorul mi-a spus ca daca vreau pot sa fac denunt impotriva inculpatului si nu m-a influentat in nici-o directie, nu mi-a spus sa fac si daca sa fac pentru ce anume sa fac. Procurorul mi-a spus ca pot sa il si inregistrez pe inculpat, respectiv sa duc discutia cu acesta in directia in care as face denuntul si sa il inregistrez.

Avocat inculpat: De ce crede ca a formulat Span acest denunt?
Liviu Bala: Span mi-a spus ca a avut mai multe discutii cu aparatorul lui din celalalt dosar de DNA din 2013, avocatul sfatuindu-l ca ar fi bine sa ajunga la o intelegere cu organele DNA. Cred ca din aceasta cauza a facut Cristi denuntul din aceasta cauza. Span a dorit sa fac si eu denunt in aceasta cauza, probabil pentru a-i intari spusele lui. Existenta mai multor probe dau o mai mare greutate.

Avocat inculpat: Ideea era ca dupa ce se achita imprumutul primit de la Catalin, trustul sa revina martorului ori lui Cristi. Dupa ce se achita imprumutul de 400 mii euro luat de la Chereches, trustul de presa ii revenea lui Span?
Liviu Bala: Presupun ca da. Nu am nici o proba in sensul acesta, este doar presupunerea mea. E adevarat, Chereches a spus ca imi da bani ca sa preiau eu trustul si avand in vedere prietenia noastra, daca l-as fi preluat, la final, dupa ce realizam campaniile de publicitate si imagine in favoarea inculpatului, in schimbul sumei date de acesta pentru achizitionarea trustului, trustul mi-ar fi ramas mie.

Avocat inculpat: Martorul a ramas ulterior in trust? De ce?
Liviu Bala: M-am simtit in plus in trust. Span nu a tinut cont de ideile mele si atunci m-am retras.

Avocat inculpat: Din punctul de vedere al martorului, care era motivul discordei dintre cei doi cu privire la SC E MM?
Liviu Bala: Din punctul meu de vedere, discutiile in contradictoriu si certurile dintre cei doi au pornit de la Sommay Anamaria, mai exact la momentul cand Span a dat-o afara din SC E MM.

(Avocatul primarului Catalin Chereches este extrem de slab si nepregatit. Ii adreseaza lui Bala o intrebare absolut puerila. n. red. )

Avocat inculpat: La SC E MM existau reportofoane? Domnul Span ar fi avut acces la aceste reportofoane?
Liviu Bala: Banuiesc ca da, cu atat mai mult avand in vedere obiectul de activitate. Din punctul meu de vedere, da, Span ar fi putut avea acces la reportofoane.

Avocat inculpat: Este adevarat ca i-a spus lui Chereches ca Span a lansat o provocare cand i-a spus ca i-a cerut bani din club? A perceput aceasta chestiune ca o provocare?
Liviu Bala: Nu, nu cred. Nu mi-am dat seama de asa ceva. Nu mi s-a parut ca a vrut sa ma provoace in sensul mentionat.

Avocat inculpat: Dupa ce avut discutia cu domnul Span legata de clubul de fotbal, i-a spus domnului Chereches despre acest aspect?
Liviu Bala: Nu. A fost o discutie doar dintre mine si Span.

Avocat inculpat: I-a relatat inculpatului ceea ce i-a spus Span, si anume ca inculpatul i-a cerut lui Span bani din club?
Liviu Bala: Nu i-am relatat inculpatului acest lucru. Nu imi aduc aminte sa o fi facut. Stiu doar ca i-am spus lui Catalin ca nu mai am incredere in Cristi si sa fie atent in privinta lui.

Avocat inculpat: La Sala Polivalenta din Baia Mare, in pauzele meciurilor de handbal sau la finalul acestora, a avut discutii legate de acest dosar cu alte persoane? Daca da, cu cine anume? A purtat discutii legate de oportunitatea ca martorul sa formuleze denunt cu alte persoane?
Liviu Bala: Imi aduc aminte ca ne aflam in parcarea Salii Sporturilor de la Baia Mare, dupa un meci de handbal, Cristi, eu si Lese Flaviu si in prezenta lui Flaviu, Cristi m-a intrebat cand fac denunt impotriva inculpatului. Nu retin ce i-am raspuns. Cred ca in primavara anului
2015 sau 2016 a avut loc aceasta discutie, nu retin exact.

Avocat inculpat: Ce a discutat cu domnul procuror la intalnirea de la Sala Sporturilor?
Liviu Bala: Cu procurorul Ionut Vasile m-am mai intalnit odata la Sala Sporturilor din Cluj si m-a intrebat daca fac denunt impotriva inculpatului, dar nu legat de aceasta cauza. Si cand ne-am intalnit la Valcele, procurorul nu mi-a cerut sa fac denunt in aceasta cauza, ci
impotriva inculpatului.

Avocat inculpat: S-a intalnit intamplator cu domnul procuror?
Liviu Bala: Procurorul m-a sunat si m-a intrebat daca vin la meci la Cluj, i-am spus ca da si atunci ne-am intalnit in parcarea din Sala Sporturilor.

Avocat inculpat: Dupa trimiterea in judecata a domnului Chereches a mai fost contactat de catre procuror?
Liviu Bala: Am fost sunat de procurorul Ionut Vasile, in cursul anului trecut, si mi-a spus ca pentru declaratia pe care am dat-o in celalalt dosar la DNA sunt suspectat de marturie mincinoasa si ca in prezentul dosar ar fi bine sa dau declaratia de asa maniera incat sa reglez cele doua
declaratii. I-am raspuns ca din punctul meu de vedere am dat aceleasi declaratii, adica am declarat la fel in ambele dosare si ca poate sa il contacteze pe avocatul meu.

Procuror: Dupa intalnirea de la Valcele, ulterior anului 2015, a discutat cu Span despre un denunt?
Liviu Bala: Da, m-a mai intrebat, i-am spus ca da, am sa fac. Nu am fost sincer, dovada nu am formulat denunt impotriva inculpatului.

Procuror: Cunoaste cine suporta cheltuielile de functionare ale SC EMM?
Liviu Bala: Nu stiu.

Procuror: El personal, la solicitarea inculpatului Chereches, i-a dat lui Span bani pentru cheltuielile legate de activitatea SC E MM?
Liviu Bala: Inculpatul nu mi-a cerut niciodata sa fac acest lucru. Nici nu aveam de unde sa ii dau.

Procuror: Inculatul i-a solicitat sa preia SC E MM?
Liviu Bala: Nu avea cum, pentru ca stia ca aveam cazier fiscal.

Procuror: Stie daca la preluarea SC E MM de catre Span, societatea avea datorii. Daca da, cam in ce cuantum?
Liviu Bala: I-am auzit pe cei doi discutand de niste bilete la ordin, dar nu stiu catre cine erau emise acele bilete si care era valoarea lor.

Liviu Bala a fost ultimul dintre martorii citati de instanta. Urmatorul termen a fost programat pentru data de 30 ianuarie.

Ciprian DRAGOS

Reclame home 1
Reclame home 1

Related posts

1 Comment

  1. Gelu

    Procesul asta e o mascarada. Sint zeci de oameni care stiu adevarul si nu sunt citati in instanta. Chereches a cumparat emm ca sa-si faca promovare si sa manipuleze baimarenii. Stie si justitiarul Dobocan si ceilalti care erau la ora aia la emm dar tac ca porcu-n cucuruz. Se tot invart procurorii in jurul cozii, atatea minciune si lipsa de decizie este suspecta.

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *