Producatorii auto germani raporteaza vanzari ridicate in noiembrie, dupa evolutii sub asteptari in ultimele luni

Producatorii auto de masini de lux Mercedes-Benz, BMW si Audi au raportat cresteri semnificative ale vanzarilor in noiembrie, dupa ce evolutiile din ultimele luni au fost sub asteptari, transmite DPA, informeaza AGERPRES.

Cererea solida din China, SUA si Germania a dus luna trecuta la o crestere record a livrarilor de masini Mercedes-Benz, a anuntat firma mama Daimler. Compania a vandut 209.048 de automobile Mercedes in noiembrie, depasind pentru prima data pragul de 200.000 de unitati.

In primele 11 luni din 2019, au fost livrate 2,1 milioane de vehicule Mercedes, o crestere cu 1,4% fata de perioada similara din 2018.

Rivala BMW a vandut aproape doua milioane de vehicule in perioada ianuarie-noiembrie 2019, un avans de 2,4% fata de primele 11 luni din 2018. Luna trecuta, livrarile BMW s-au situat la 194.690 unitati, un avans de 2,9% comparativ cu noiembrie 2018.

Audi, subsidiara Volkswagen, a livrat aproape 1,7 milioane de unitati in primele 11 luni din 2019, o expansiune de 0,7% fata de aceeasi perioada din 2018. In noiembrie, Audi a vandut 163.350 vehicule, in crestere cu 23% fata de noiembrie 2018.

Cererea solida pentru SUV-uri in China si SUA a stimulat cresterea vanzarilor celor trei producatori auto germani.

Daimler detine divizia de lux Mercedes-Benz si brandul Smart.

In Romania, Daimler are doua unitati de productie, la Cugir si Sebes.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1