PRODUSE ECOLOGICE – Controale în Maramureș și amendă aplicată

Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș au desfăşurat în cursul lunii martie o tematică de control privind modul în care sunt respectate prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice. La nivel național au fost verificați 267 de operatori economici, la 97 dintre aceştia (36 %) constatȃndu-se abateri de la prevederile legale, potrivit informațiilor furnizate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. La nivelul țării a fost controlată o cantitate de peste 13 tone de produse alimentare ecologice aflate la comercializare, din care aproximativ 0,67 tone s-au dovedit a fi neconforme.

Au fost aplicate 59 de amenzi, în valoare de 407.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare constând în oprirea temporară de la comercializare a 171 de kg de produse alimentare ecologice, în valoare de peste 6.000 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă de la comercializare a 118 kg produse alimentare ecologice, în valoare de aproximativ 1.500 lei, acestea fiind improprii consumului uman.

La nivel de județ Maramureș, au fost făcute controale și a fost aplicată și o amendă. Au fost depistate produse ecologice precum linte roșie, ovăz și caju pe ambalajul cărora nu era prevăzută țara de origine, pentru acest aspect fiind aplicată o amendă de 2000 de lei, respective complementar s-a dispus oprirea de la comercializarea a acestor produse până la remedierea problemelor. În Maramureș nu au fost constatate abateri în ceea ce privește afișarea prețurilor.

În total au fost verificați 8 operatori economici din Baia Mare, fiind controlată o cantitate de 780 kg produse în valoare de 3433,5 lei. A fost oprită de la comercializare până la remedierea deficiențelor o cantitate de 27,88 kg produse în valoare de 97,58 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu