Profesorul roman condamnat la 8 ani de inchisoare in China nu a fost transferat nici pana acum in Romania

PNL

Profesorul roman condamnat la 8 ani de inchisoare in China, pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari, nu a fost transferat nici pana acum in Romania. Acesta si-a petrecut si acest Craciun in penitenciarul din Shanghai, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat al casei de avocatura care l-a reprezentat pe Marius Balo transmis luni, clujeanul, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox, intemnitat de peste 5 ani intr-un penitenciar din China, petrece si aceste sarbatori in inchisoare, “dupa ce promisiunile statului roman ca va fi transferat in tara in cel mai scurt timp nu s-au adeverit”.

“La inceputul lunii noiembrie, lui Marius Balo i s-a comunicat ca sansele de a fi transferat pentru executarea restului de pedeapsa in Romania sunt foarte mari. Insa, pana la aceasta data, nu s-a schimbat nimic cu privire la situatia cetateanului roman, care este in continuare detinut in conditii inumane.

Presa internationala a scris in repetate randuri despre conditiile similare cu tortura in care detinutii de cetatenie straina sunt tinuti in penitenciarul de maxima siguranta din Shanghai, de multe ori pentru fapte care nu au avut loc sau in urma aplicarii unor pedepse exagerate fata de faptele comise, aplicate in urma unor procese in care drepturile suspectilor nu au fost respectate. Publicatii de prestigiu au publicat informatii despre programul de munca fortata de peste 12 ore pe zi, lipsa de mancare si de caldura sau apa calda, precum si despre supra-aglomerarea inchisorii in care stau cetatenii straini, de multe ori 12 persoane intr-o celula”, se arata in comunicat.

Reprezentantii casei de avocatura care l-a reprezentat pe Marius Balo sustin ca statul roman trebuie sa-si apere cetatenii pe plan international.

Dupa ce Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotararea de condamnare pronuntata de instanta chineza si a dispus transferul lui Marius Balo intr-un penitenciar din Romania, sentinta definitiva si mandatul de executare a pedepsei au fost inaintate catre Ministerul Justitiei din China, cu solicitarea de a se comunica daca autoritatile competente apreciaza ca sunt indeplinite conditiile pentru acordarea consimtamantului la transferare, anunta sursa citata in noiembrie.

Cazul lui Marius Balo a fost prezentat in 11 iulie de avocatul Eugen Iordachescu care declara intr-o conferinta de presa ca Balo, profesor universitar si antreprenor clujean, se afla inchis de peste 5 ani intr-o inchisoare din China unde este chinuit si fortat sa lucreze 12 ore pe zi, fiind condamnat la 8 ani pentru o presupusa infractiune de frauda contractuala, prejudiciul fiind de 80 de dolari.

Potrivit acestuia, Marius Balo s-a stabilit in China in anul 2010 si a fost angajat ca expert strain in cadrul Grupului de Tehnologie si Educatie XinDongFang din Beijing, unde a ocupat functia de trainer. Din 2013, romanul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing.

“Procurorii chinezi au sustinut ca Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetateni chinezi, fara ca acesta sa stie ca suma provenea din comiterea unei infractiuni. In exact aceeasi situatie s-a aflat si un cetatean britanic, care primise aceeasi suma de bani, dar care a fost eliberat fara sa petreaca vreo zi in inchisoare, in urma interventiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii in China. Situatia romanului a fost insa radical diferita, in loc de victima a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, explica avocatul clujean.

Eugen Iordachescu afirma ca Marius Balo a fost tinut timp de doi ani si jumatate in arest preventiv, ceea ce in China inseamna “o cusca de 16 m patrati, in care se mai aflau 12 cetateni chinezi, fara sa vada lumina soarelui, de unde era scos de doua ori pe luna si, legat de maini si de picioare intr-un scaun de metal, era amenintat de gardieni sa recunoasca faptele <cu lacrimi in ochi> in fata judecatorului, pentru a-i inspira mila”.

“In 24 martie 2016, Marius Balo a fost condamnat pe baza marturiei unei persoane pe care nu o vazuse niciodata si ulterior incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Shanghai. De asemenea, a fost condamnat la plata unei amenzi de peste 61.000 de lei”, a precizat avocatul.

Eugen Iordachescu a criticat in iulie “impotenta” institutiilor statului roman si “nepasarea” acestora cu privire la soarta unui cetatean roman aflat intr-o stare dificila.

In octombrie, reprezentantii Ministerului Justitiei spuneau ca vor depune toate eforturile ca Marius Balo sa fie transferat in Romania pentru a-si ispasi pedeapsa. Instanta din Cluj a recunoscut pedeapsa aplicata de cea din China, astfel ca barbatul ar putea fi adus in tara.

hotnews.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1