PROIECT – Ajutoare de stat de pană la 290.000 euro pentru PFA-urile și firmele care cresc vite, porci sau păsări

Autoritățile vor să instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, denumită în continuare schemă, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie. Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, ajutorul de stat ar urma să se acorde în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor, în sectorul suine, crescătorilor întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în exploatații autorizate sanitar veterinar, respectiv în sectorul avicol, crescătorilor de păsări întreprinderi individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoane juridice care, în anul 2021, au desfăşurat activitate de reproducţie şi/sau creştere a păsărilor pentru carne sau ouă în exploatații autorizate sanitar veterinar.

„Din cauza restricţiilor de mişcare impuse de situaţia creată de pandemia de COVID-19, încă din anul 2020 sectoarele de creştere a bovinelor, suinelor și păsărilor s-au confruntat cu mari probleme, respectiv scăderea preţului la achiziţie, restricţii în transportul animalelor către procesare/vânzare directă pe piaţă, HoReCa, scăderea exportului de animale vii, diminuarea numărului de animale, precum şi perturbarea lanţurilor de aprovizionare, situaţie care s-a menţinut şi în anul 2021 și continuă și în anul 2022.

Restricţiile impuse începând cu anul 2020 care au continuat şi în anii 2021 și 2022 au generat pierderi în rândul crescătorilor de animale și păsări prin interzicerea mobilităţii forţei de muncă, imposibilitatea livrărilor materiilor prime către procesatori, oprirea livrărilor procesatorilor către retail şi HoReCa, acestea fiind doar câteva dintre motivele care au contribuit la destabilizarea economică a fermierilor.

Restricţiile impuse de valurile 4 și 5 ale pandemiei de COVID-19 în anii 2021 și 2022, precum şi efectele secetei accentuate din România au condus la creşterea preţului de achiziţie a furajelor, precum şi la reducerea efectivelor de animale și păsări. Reducerea efectivelor a generat diminuarea producţiilor de carne, lapte și ouă, influenţând negativ balanţa comercială a acestora”, se arată în nota de fundamentare la acest proiect de ordonanță.

Ajutorul de stat ar urma să se acorde pentru minimum 3 capete bovine cu varsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2022, la care se pot adăuga și bovine cu varsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2022. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 453.899 mii lei, se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2022 şi este repartizată astfel:

a) 170.250 mii lei pentru sectorul bovine

b) 167.649 mii lei pentru sectorul suine;

c) 116.000 mii lei pentru sectorul avicol.

„Conform estimărilor furnizate de către ICEADR, în sectorul bovine, pierderile pentru primul semestru al anului 2022 vor fi la vaca de lapte, de 665,20 lei/cap pentru o producție medie de 3500 l/cap și de 512,40 lei/cap pentru o producție medie de 6000 l/cap, iar la vaca de carne, de 130,30 lei/cap. De asemenea, în sectorul avicol, costurile de producție au crescut în perioada 2020 – 2021 după cum urmează: la carnea de pasăre cu cca 9,71 %, la carnea de curcă cu cca 7,41% și la ouă de consum cu cca 14,73%. În sectorul creșterii porcului din România se înregistrează pierderi de venit din livrarea porcilor sub costurile de producție, care au crescut cu cca 6,0 lei/kg viu. În anul 2021 continuă trendul descendent început în anul 2020 a efectivelor de animale față de anul 2019, înregistrându-se scăderi de aproximativ 1,7% la bovine și 7% la suine.

De asemenea, în anul 2021, în sectorul avicol s-au înregistrat scăderi față de anul 2020 ale producțiilor de carne cu cca. 10,68 %. Conform datelor transmise de către ICEADR, pierderile înregistrate în anul 2021 au fost de aproximativ 113,9 lei/cap la suine și de 0,076 lei/cap pui carne”, se mai arată în respectivul proiect de ordonanță.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu