PROIECT DE LEGE – Obligații noi pentru firmele de dezmembrări mașini

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Prin Maramureș observăm, în localități sau în afara acestora, depozite unde se desfășoară activități de dezmembrări auto, fără însă a ține cont de reglementările în vigoare privitoare la mediu. Ca să nu mai vorbim despre estetică, care nu există. Tocmai pentru a rezolva aceste probleme, la Camera Deputaților a fost depus un proiect de lege prin care operatorii economici care au ca obiect de activitate scoaterea vehiculelor uzate din uz vor avea o serie de noi obligații de respectat, pe lângă cele existente deja.

Astfel, conform proiectului de lege, „operatorii economici autorizati să desfășoare activități de colectare, dezmembrare și tratare a vehiculelor scoase din uz sunt obligați să semnalizeze activitatea pe care o desfășoară prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună a elementelor de identificare corespunzătoare activității. De asemenea, operatorii vor fi obligați la montarea unor panouri care au ca scop împrejmuirea locației pentru protejarea din punct de vedere estetic și a prevenirii propagării zgomotelor”.

Proiectul de lege prevede și sancțiuni. Astfel că cei care nu vor respecta aceste obligații vor putea fi sancționați cu amenda de la 5000 lei la 10.000 lei

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2