Proiect: Neplata catre buget a contributiilor sociale se va pedepsi cu inchisoare de la unu la sase ani

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Neplata catre buget, cu intentie, a impozitelor si contributiilor supuse regimului de retinere, sau incasare si plata, sau virare, va fi incriminata ca fapta de evaziune fiscala si pedepsita cu inchisoare de la un an la sase ani, potrivit unui proiect de Ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor, informeaza AGERPRES.

„Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 6 ani neretinerea sau neincasarea, retinerea si neplata ori, dupa caz, incasarea si neplata, in tot sau in parte, cu intentie, in cel mult 30 zile de la termenul de scadenta prevazut de lege, a impozitelor si contributiilor prevazute in anexa la prezenta lege. Neplata cu intentie, in cel mult 30 de zile de la termenul de scadenta prevazut de lege, a impozitelor si contributiilor prevazute in anexa constituie infractiune si atunci cand neplata este consecinta utilizarii acestor sume in alte scopuri”, se precizeaza proiectul de act normativ.

Un numar de 32 de impozite si contributii datorate bugetului vor intra sub incidenta actului normativ, printre care se afla impozitul pe venitul din salarii si asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuala, impozitul pe veniturile din arenda, impozitul pe veniturile sub forma de dobanzi si dividende, impozitul pe veniturile din premii si din jocuri de noroc, contributia de asigurari sociale datorata de persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si contributia de asigurari sociale de sanatate datorata de persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor.

Potrivit notei de fundamentare care insoteste documentul, ordonanta are in vedere cresterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurarilor sociale de stat si de responsabilizare a angajatorilor in ceea ce priveste plata la timp a contributiilor sociale obligatorii datorate atat de catre acestia, cat si de catre angajati. Actul normativ vine in contextul aprobarii Ordonantei de urgenta 79/2017, pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care transfera in totalitate la angajat sarcina fiscala a contributiei de asigurari sociale si a contributiei de asigurari sociale de sanatate, angajatorul urmand ca, in continuare, sa stabileasca, sa retina, sa declare si sa plateasca obligatiile datorate.

De la 1 ianuarie 2018, contributiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

Nivelul contributiilor platite pentru salariul brut urmeaza sa scada cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, insa din totalul de 22,75% contributii datorate de angajator, 20 de puncte se transfera catre salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contributii retinute de angajator in numele salariatului, iar contributiile ramase in sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (dupa transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% si vor acoperi riscurile de somaj, accidente de munca, concediu medical, creante salariale.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2