Proiect: Spitalul Județean Baia Mare va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe

Pe lângă Unitatea de Primiri Urgențe din prezent, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare va avea încă o astfel de unitate în viitorul apropiat.

Momentan, documentația pentru acest obiectiv, dar și pentru un nou bloc operator, se află în finalizare.

”Este în finalizare documentația pentru noul UPU și bloc operator al Spitalului Județean, care va fi un proiect major. La toate proiectele pe care le avem în acest moment pe infrastractura de sănătate care aparține de Consiliul Județean vorbim de sume de peste 75 milioane de euro și să ne dea Dumnezeu puterea să le putem implementa pe toate, pentru că e în beneficiul locuitorilor județului și a turiștilor care trec pragul județului”, a spus Ionel Bogdan, președintele CJ, în debutul ședinței din 30 august a Consiliului Județean.

El a mai vorbit și despre alte proiecte de care va beneficia cel mai mare spital din Maramureș, precum dotarea cu aparatură nouă a secției de Neonatologie.

De asemenea, la începutul lunii octombrie va fi depus proiect de aproximativ 5 milioane euro pentru eficiență energetică.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu