PROMOVABILITATE BAC – Liceele din Maramureș unde nici un candidat nu a luat BAC-ul

În 42 de licee din țară, niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie, potrivit platformei BAC+. Și Maramureșulul figurează cu trei unități de învățământ în acest top, un lucru îmbucurător fiind faptul că, față de anul trecut, numărul liceelor cu promovabilitate zero la BAC din județ a scăzut.

Așadar, potrivit edupedu.ro, în Maramureș liceele cu procent de reușită la acest examen de 0% sunt Liceul Tehnologic „Octavian Goga” din Rozavlea (doi candidați), Liceul Particular „Henri Coandă” Baia Mare (2 candidați), respectiv Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte (7 candidați). Acesta din urmă este și singurul liceu din județ care a fost prezent și anul trecut în acest top al celor mai slabe licee din țară.

În 2020 în acest top mai figurau Liceul Tehnologic Ocna Șugatag, Școala Profesională Vișeu de Sus, Liceul Tehnologic Repedea, Liceul Tehnologic Vișeu de Sus, respectiv liceul din Petrova, însă în 2021 la aceste licee au fost candidați care au luat BAC-ul.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu