PROPUNERE – Elevii vor învăța din școală cum să-și gestioneze mai bine banii

Educația financiară ar putea fi introdusă în școli. Este vorba despre un proiect de lege prin care elevii vor fi învățați cum să își gestioneze mai bine banii. Din Expunerea de motive la acest proiect de hotărâre aflăm că „introducerea educației antreprenoriale în școli reprezintă un aspect de natură de a încuraja spiritul antreprenorial de la vârste cât mai fragede. Trebuie să recunoaștem că nu toți absolvenții vor deveni antreprenori, dar toți vor avea avea nevoie de cunoștințe de bază cu privire la gestionarea unui buget propriu”.

„De aceea propunem introducerea, alături de educația antreprenorială, a educației financiare. Orice elev trebuie să cunoască la finalul celor 12 clase care este diferența dintre un activ și un pasiv, cum funcționează creditele, care este diferența dintre un card de credit și un card de debit, ce înseamnă un IFN și cum funcționează creditele acordate pe termen scurt. De foarte multe ori am auzit în spațiul public sintagme precum „românii sunt lipsiți de educație financiară”, este momentul să schimbăm acest lucru”, se arată în proiectul de hotărâre aflat în atenția parlamentarilor.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu