PROSTIE – 300.000 L de apă s-au pierdut peste noapte într-o localitate din Maramureș

Alimentarea cu apă poate deveni o mare problemă dacă oamenii nu înțeleg să aibă grijă de această resursă. Noaptea trecută, în orașul Dragomirești au fost pierduți 300.000 l de apă din cauză că oamenii au uitat să închidă peste noapte robineții.
„Primăria orașului Dragomirești, prin Serviciul de Apă Canal, îi roagă pe toți utilizatorii de apă din rețeaua publică să închidă peste noapte robineții pentru că altfel întreaga localitate va rămâne fără apă potabilă. Facem apel la înțelepciunea fiecărui locuitor din Dragomirești pentru a semnala faptul că risipa de apă generată de robineții de afară poate lăsa localitatea noastră fără apă potabilă în perioada Crăciunului”, este avertismentul transmis de autoritățile locale.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu