PROTEST ÎN BAIA MARE – Școala „Dimitrie Cantemir” nu acceptă fuziunea cu școala „Alexandru Ivasiuc”

 

Protest pașnic al profesorilor azi, la școala Dimitrie Cantemir din Baia Mare. Totul a plecat de o decizie luată de cei de la ISJ Maramureș, prin care din anul școlar următor școala mai sus amintită ar urma să fuzioneze cu Școala Alexandru Ivasiuc. Într-o plangere transmisă ISJ Maramureș se precizează că această decizie nu este una democratică și nu are niciun fel de justificare.

„Consiliul Reprezentativ al Părinţilor Şcolii Gimnaziale ,,DIMITRIE CANTEMIR” BAIA MARE şi Asociaţia de Părinţi ,,DIMITRIE CANTEMIR” BAIA MARE, luând act de conţinutul înscrisului emis de către ISJ Maramureş nr. 12430/12.12.2022, ca urmare a Hotărârii Consiliului de Administraţie al ISJ Maramureş din data de 05.12.2022 şi a Anexei nr. 1 la Proiectul de reţea şcolară 2023 – 2024, înaintate de Primăria Baia Mare cu adresa nr. 52552/07.12.2022, prin care s-a comunicat că începând cu anul şcolar 2023 – 2024 Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” va intra în procesul de reorganizare conform art. 22 din LEN, cu modificările şi completările ulterioare prin procedura de comasare prin absorbţie,

Înaintăm prezenta petiție și ne manifestăm surprinderea și indignarea față de maniera total lipsită de transparență prin care s-a decis această fuziune – comasare prin absorbţie, considerând-o reciproc dezavantajoasă. Având în vedere că această hotărâre a exclus orice consultare a școlii noastre (prin Consiliul de administrație, cel profesoral ori Consiliul reprezentativ al părinților), ne exprimăm următoarele puncte de vedere:

1. Nu înțelegem deloc criteriile avute în vedere în luarea acestei decizii și o considerăm ca fiind total nedemocratică, de factură comunistă ca strategie decizională, (impusă fără drept de apel) lipsită de viabilitate și dezavantajoasă, pentru ambele instituții implicate.

2. Considerăm inacceptabilă fuziunea prin absorbție în raport de împrejurarea că Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” este şcoală pilot, proiect aprobat prin Ordinul nr. 5160/31.08.2021. Această formă de organizare a programului şcolii implică precizări legislative aprobate prin acest ordin. Cadrele didactice din şcoală au parcurs programe de instruire pentru a desfăşura activităţile conform proiectului, părinţii elevilor au fost de acord cu acest program, s-a format un mod de lucru conform precizărilor cuprinse în ordin. Pentru a obţine acest titlu s-a prezentat un proiect care ar suferi modificări prin comasarea celor două şcoli.

3. Nemulţumirea cadrelor didactice în primul rănd, iar în al doilea nemulţumirile părinţilor care vor avea ca finalitate transferul copiilor din şcoală.

4. Reducerea numărului de posturi şi catedre prin întocmirea planului de şcolarizare şi a proiectului de încadrare comune, ceea ce va duce la destabilizare, fiind binecunoscută regula că elevii îşi urmează profesorul, fiind din nou în situaţia transferurilor.

5. Nemulţumirile părinţilor ai căror copii vor fi mutaţi în altă clădire şi care şi-au dorit această unitate şcolară.

6. Nemulţumiri majore în ceea ce priveşte utilizarea sălii de sport, insuficientă şi pentru efectivul actual de elevi ai Şcolii „Dimitrie Cantemir”.

7. Disensiuni apărute între cadrele didactice privind folosirea spaţiilor comune.

8. Pierderea identităţii şi a culturii organizaţionale cu un impact negativ asupra tuturor factorilor implicaţi.

9. Polarizarea colectivelor de cadre didactice şi elevi (ai noştri, ai voştri) şi judecarea subiectivă a oricăror intenţii de rezolvare a posibilelor tensiuni dintre cadre şi elevi.

10. Înscrierea şi mutarea elevilor în alte unităţi de învăţământ.

11. Scăderea interesului părinţilor în colaborarea cu şcoala.

12. Scăderea randamentului şcolar datorită impactului negativ adus de comasarea celor două unităţi”, se arată în respectiva petiție.

Practic se solicită revenirea asupra deciziei de fuziune. Rămane de văzut dacă ISJ Maramureș va schimba decizia deja anunțată.

FOTO Scoala Dimitrie Cantemir/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu