Proteste în București și în mai multe orașe din țară împotriva restricțiilor anticoronavirus

Două manifestaţii de protest au avut loc sâmbătă după-amiaza în Bucureşti, la Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii, oamenii exprimându-şi nemulţumirea faţă de măsurile de restricţie introduse de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.

La protestul din Piaţa Victoriei, început în jurul orei 14,00, a fost prezentă şi senatoarea Diana Şoşoacă. Ea a criticat Guvernul, pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, solicitând alegeri anticipate şi alcătuirea unui guvern format din tehnocraţi. Ea le-a cerut, de asemenea, şefului statului şi prim-ministrului Florin Cîţu să discute cu protestatarii, pentru a le asculta nemulţumirile.

Senatoarea a criticat obligativitatea purtării măştii de protecţie de către elevi, în timpul orelor de sport, şi a susţinut că că situaţia generată de pandemie trebuie să fie gestionată de „profesionişti adevăraţi”.

În jurul orei 17,30, manifestanţii din Piaţa Victoriei au plecat spre Parcul Izvor, purtând o pancartă cu mesajul „Spunem nu vaccinării forţate”.

Un alt protest s-a desfăşurat sâmbătă şi la Piaţa Universităţii, în zona Fântâni.

Manifestanţii au purtat steaguri, dar şi icoane, precum şi pancarte cu mesaje precum „Jos masca, nu vaccin!”. Ei au ascultat discursuri rostite pe o scenă improvizată, amenajată în spatele unei autoutilitare, unii vorbitori criticând faptul că vaccinurile nu ar fi suficient testate.

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că în cazul ambelor proteste a fost depăşit numărul admis de participanţi, iar organizatorii urmează să fie sancţionaţi.

„Colegii mei sunt în dispozitiv în acest moment. Relaţionează permanent atât cu organizatorii celor două manifestaţii publice, cât şi cu ceilalţi participanţi. Le fac recomandările necesare. Le transmit prevederile legale, le aduc la cunoştinţă faptul că, în situaţia încălcării acestor norme prevăzute de lege, vor exista fără doar şi poate şi măsuri de sancţionare. Până în prezent, având în vedere faptul că a fost depăşit numărul maxim de participanţi, organizatorii celor două activităţi vor primi aceste sancţiuni. (…) Protestele sunt asumate, organizate de persoane fizice, însă este foarte important pentru noi faptul că există un organizator, o persoană care şi-a asumat conform legii organizarea acestor activităţi. Avem cu cine să relaţionăm şi să discutăm tot ceea ce se întâmplă pe timpul desfăşurării acestor activităţi. În sarcina acestor organizatori intră o serie de obligaţii, printre care şi acelea de a se asigura că sunt respectate atât normele de protecţie sanitară, cât şi normele privind ordinea şi siguranţa publică”, a spus Georgian Enache.

La cele două proteste nu s-au purtat măşti şi nici nu a fost respectată distanţa legală în contextul pandemiei.

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a informat vineri că mai multe adunări publice sunt anunţate pentru sâmbătă în Capitală şi le-a recomandat participanţilor să păstreze distanţa fizică faţă de celelalte persoane şi să poarte în mod corespunzător masca sanitară de protecţie.

Jandarmii bucureşteni au reamintit că, pe timpul stării de alertă, conform legii, numărul participanţilor la mitinguri sau demonstraţii trebuie să fie de maximum 100 de persoane.

Câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă după amiază și în Centrul Civic din municipiul Braşov, pentru a se alătura protestatarilor din alte ţări care se opun restricţiilor luate de autorităţi pentru oprirea crizei sanitare, potrivit News.ro.

Ei spun că se opun „discriminării” pe criteriul legat de vaccinare şi cer „respectarea dreptului la viaţă, la respiraţie liberă, la credinţă, la muncă, la circulaţie , la cultură, la şcoală”.

Mobilizarea pentru această manifestare s-a făcut pe reţelele de socializare mitingul fiind denumit „Starea de libertate”.

„De ce ieşim la miting: pentru respectarea dreptului de a decide LIBER referitor la propria persoană şi la propria sănătate; împotriva oricărei discriminări bazate pe vaccinare; împotriva restricţiilor impuse de prelungirea continuuă şi neconstituţională a stării de alertă. Pentru respectarea drepturilor noastre constituţionale; pentru respectarea dreptului la viaţă, la respiraţie liberă, la credinţă, la muncă, la circulaţie , la cultură, la şcoală”, au explicat cei care au postat anunţul de mobilizare la miting.

Mulţi dintre participanţi nu poartă masca de protecţia sanitară.

Protestatarii au adus cu ei steaguri tricolore, au scandat „România!”, „Libertate!” şi au spus, în cor, rugăciunea „Tatăl nostru”. Organizatorii au dus staţii de amplificare şi un microfon, invitându-i pe participanţi să ia cuvântul.

Unul dintre protestatari a reclamat că „avem astăzi oameni care sunt mai presus de Dumnezeu care vor să facem ce vor ei”, el adăugând că doreşte ca „poporul român să fie creştin, nu cretin”.

„Sunt oameni gata de jertfă ca să moară pentru Hristos şi penyru8 libertate” a mai spus bărbatul care a luat cuvântul .

La un moment dat, o adolescentă a luat cuvântul şi a spus: „noi trebuie să gândim, nu să stăm că masca la gură”, ea precizând că vorbeşte în numele colegilor săi de la şcoală.

La protestul de la Cluj a fost prezent și deputatul AUR George Simion. Unul dintre participanți a declarat că manifestația este pentru a fi ridicată starea de alertă, ”care nu are nimic democratic în ea”.

Un protest faţă de măsurile anti-COVID a avut loc sâmbătă și în faţa sediului Prefecturii Galaţi, transmite Agerpres.

Manifestanţii, aproximativ 50 de persoane, au afişat un banner cu inscripţia „Stop vaccinării obligatorii!”, iar unii dintre ei au purtat tricouri cu inscripţia „Nu vaccinării forţate!”.

Deşi protestatarii au purtat steaguri tricolore cu însemnele AUR, iar una dintre persoanele care au organizat acţiunea este membră AUR, aceasta a ţinut să precizeze că manifestaţia de protest este apolitică, motivul manifestaţiei fiind „abuzurile statului împotriva cetăţenilor români”.

Printre cei care au vorbit la protest s-a aflat şi deputatul AUR de Galaţi Sorin Titus Muncaciu.

Potrivit acestuia, dar şi a organizatorilor protestului, acţiunea a fost îndreptată împotriva proiectului legii vaccinării, dar şi împotriva măsurilor sanitare anti-COVID, respectiv obligativitatea purtării măştii de protecţie, păstrarea distanţei fizice.

Alături de protestatari s-au aflat şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pensionari, care au manifestat împotriva politicii guvernamentale austere legate de pensiile publice de stat.

Potrivit Jandarmeriei Galaţi, la protest au fost aplicate trei avertismente scrise, pentru nepurtarea măştii de protecţie, dar nu au fost înregistrate incidente.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu