Proteste în Rusia: peste o mie de protestatari au fost reținuți de către autorități

Forțele de ordine rusești au reținut peste 1.000 de persoane, în cadrul protestelor începute de susținătorii lui Aleksei Navalnîi, în zeci de orașe din Rusia. Dintre acestea, peste 300 au fost reținute în capitala Moscova și peste 160 în Sankt Petersburg, potrivit unei organizații de activiști civiși, scrie agenția germană de presă dpa.

La Moscova, continuă confruntările între protestatari. Un grup compus din zeci de forțe de ordine a fost înconjurat de sute de protestatari, care i-au atacat după câteva minute. Forțele de ordine au reținut-o și pe Iulia Navalnîi, soția opozantului, care a postat un mesaj pe rețelele de socializare, scrie presa internațională.

Primele mitinguri și primele confruntări au avut deja loc în orașul Habarovsk, din sud-estul Rusiei, precum și la Vladivostok. Potrivit Sky News, aproximativ 350 de persoane au fost deja arestate, în mai multe orașe.

Proteste au loc în zeci de orașe din Rusia, între care Moscova, Sankt Petersburg, Vladivostok, Tomsk, Habarovsk, Blagoveșcensk, Novosibirsk, Irkutsk, Ulan-Ude, Iatutsk sau Omsk. Arestări au fost făcute și în Krasnodar și Kaliningrad, potrivit The Guardian.

Echipa lui Navalnîi a lansat un documentar intitulat Palatul lui Putin, o construcție de un miliard de dolari de pe coasta Mării Negre, care ar aparține președintelui rus. Kremlinul a negat acest lucru, însă filmul a strâns peste 60 de milioane de vizionări.

Cel mai important opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi acuză serviciile secrete ruse că au încercat să îl omoare, otrăvindu-l cu noviciok, un agent chimic utilizat de KGB pe vremea Uniunii Sovietice. El a fost salvat la limită de medicii germani, dar a decis să se întoarcă în Rusia, unde a fost imediat arestat sub pretextul încălcării termenilor de eliberare condiționată. Liderii occidentali au criticat arestarea lui Navalnîi, cerând imperativ Rusiei eliberarea opozantului.

FOTO Casa Jurnalistului

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu