Putin a promulgat inainte de vizita la Havana legea ce sterge 90% din imensa datorie cubaneza

home camp2
home camp2
home camp2

Presedintele rus Vladimir Putin, aflat vineri in Cuba, a semnat inainte de vizita in aceasta tara, legea ce prevede anularea a 90% din datoria enorma a Havanei fata de fosta URSS, datorie care a facut ca relatiile dintre cele doua tari sa se mentina mult timp tensionate, a anuntat Kremlinul intr-un comunicat, transmite Agerpres.

Legea privind ratificarea acordului incheiat intre Rusia si Cuba in 2013 a fost semnata joi de seful statului rus, dupa ce documentul a fost aprobat vinerea trecuta de Duma de Stat (camera inferioara a parlamentului federal rus), a precizat presedintia rusa in comunicatul sau citat de AFP.

Textul prevede anularea a 90% din datoria cubaneza evaluata la 35,2 miliarde de dolari si rambursarea restului sumei (aproximativ 3,5 miliarde de dolari) in decurs de 10 ani.

In Cuba, Vladimir Putin urmeaza sa aiba intalniri cu Raul si Fidel Castro, cu care va discuta dezvoltarea relatiilor comerciale, fiind prevazute si semnarea unor contracte in domeniul energiei.

Potrivit Kremlinului, gigantul petrolier rus Rosneft si grupul rus Zarubejneft, deja prezent in Cuba, urmeaza sa lanseze explorarea si extractia de hidrocarburi impreuna cu societatea nationala cubaneza Cupet. In acelasi timp, compania rusa Inter RAO va participa la modernizarea a doua centrale termice cubaneze.

In domeniul aviatiei civile, Moscova spera sa incheie contracte de vanzare pentru aparate Iliusin 96-300, Antonov-148, precum si pentru elicoptere Mi-171.

Din 2005, Rusia si Cuba si-au relansat relatiile, reduse aproape la zero dupa dezmembrarea blocului sovietic, la inceputul anilor ’90. Moscova este in prezent al noualea partener comercial al Havanei, cu schimburi comerciale de 224 milioane de dolari in 2011, nu departe de Venezuela, China, Spania, primii trei parteneri economici ai Cubei.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *