Raport control la TAROM: Incalcari de securitate, diseminarea din interior a listelor de pasageri, instabilitate manageriala si posibile fapte penale

Din cele 42 de zboruri programate si efectuate de aeronavele TAROM pe data de 10 octombrie 2019, ziua in care s-a dezbatut motiunea de cenzura impotriva Guvernului Dancila, 18 zboruri au inregistrat intarzieri cuprinse intre 5 si 45 de minute, durata medie a „intarzierii la plecare” fiind de 16 minute, releva rezultatele verificarilor derulate de Corpul de control al primului-ministru (CCPM), care au vizat perioada 1 ianuarie – 26 noiembrie 2019, informeaza AGERPRES.

Potrivit raportului elaborat in urma controlului, dat vineri publicitatii, in perioada 7 – 13 octombrie 2019 nu au fost inregistrate curse anulate.

Cu privire la numarul parlamentarilor care au facut parte din listele de pasageri ale curselor aeriene operate de TAROM catre Bucuresti la data de 10 octombrie 2019, din verificari a rezultat faptul ca cinci parlamentari s-au aflat pe aceste liste.

In plus, pe 28 octombrie 2019, Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a comunicat CCPM faptul ca, in cursul anului 2019, reprezentantii TAROM au notificat autoritatii trei situatii privind incalcari de securitate, dupa cum urmeaza: prima a reprezentat o eroare operationala generata de resetare a softului utilizat pentru emiterea facturilor, investigatia finalizandu-se fara aplicarea de masuri corective, iar a doua a vizat dezvaluirea catre presa a unei liste privind pasagerii unui zbor TAROM prin fotografiere cu telefonul mobil a ecranului unei statii de lucru, fiind afectate 22 de persoane (dintre care un demnitar-ministru).

„Cu privire la acest aspect, conform comunicatului postat pe site-ul ANSPDCP, investigatia efectuata la TAROM SA s-a finalizat in data de 07.11.2019, iar in urma verificarilor s-a constatat ca aceasta a incalcat prevederile art. 32 alin. (4) coroborat cu art. 32 alin. (1) si alin. (2) din Regulamentul General privind Protectia Datelor si a fost sanctionata contraventional cu amenda in cuantum de 95.194 lei, echivalentul a 20.000 de euro”, se spune in document.

A treia notificare s-a referit la publicitatea itinerariului unor pasageri – persoane publice (demnitari – senatori/deputati), precum si interogari ale unor baze de date, investigatiile cu privire la acest incident fiind in curs de desfasurare.

Potrivit documentelor puse la dispozitie de persoana responsabila cu protectia datelor cu caracter personal la nivelul TAROM, cea de a treia notificare de incalcare a securitatii datelor cu caracter personal a fost transmisa electronic catre ANSPDCP la data de 22.10.2019 si a semnalat „aparitia in media a unor informatii referitoare la divulgarea numelor unor persoane publice care au calatorit pe data de 10 octombrie pe curse interne TAROM”.

„La nivelul ANSPDCP, se afla in desfasurare o investigatie cu privire la diseminarea/transmiterea de catre persoane din cadrul companiei a listelor de pasageri sau a numelor unor pasageri ai zborurilor interne ale TAROM SA, operate in data de 10.10.2019”, se arata in raport.

Actiunea de control desfasurata de CCPM la Ministerul Transporturilor si la TAROM a vizat perioada 01.01.2019 – 26.11.2019, iar obiectivele au fost de a verifica respectarea prevederilor legale privind regulile de guvernanta corporativa la nivelul companiei, precum si modalitatea de operare a aeronavelor din flota TAROM. De asemenea, s-a analizat modul de indeplinire de catre MT a drepturilor si obligatiilor ce decurg din calitatea de actionar la TAROM.

Una dintre principalele constatari ale actului de control a fost faptul ca, la nivelul TAROM, a fost perpetuata situatia provizoratului in administrarea companiei, aspect care a condus la situatia ca, in perioada 1 ianuarie 2017 – 31 octombrie 2019, in Consiliul de Administratie al TAROM sa fie numiti 32 de administratori provizorii. Raportat la aceasta situatie, autoritatea tutelara, respectiv MT, nu si-a indeplinit obligatiile legale privind declansarea si desfasurarea procedurii de selectie prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt ce a condus la o instabilitate manageriala, situatie ce poate afecta performantele economice ale companiei pe termen mediu si lung.

De asemenea, in aceeasi perioada, conducerea executiva a companiei a fost asigurata de opt directori generali numiti exclusiv pentru mandate provizorii, fluctuatia de personal generand o instabilitate in ceea ce priveste activitatea manageriala, care s-a desfasurat in lipsa unui plan de management aprobat si asumat care sa asigure realizarea indicatorilor de performanta financiari si nefinanciari, cu consecinte directe asupra situatiei economico-financiare a operatorului aerian.

„Consecintele negative ale instabilitatii manageriale asupra activitatii companiei au fost evidentiate si de Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) in cadrul activitatilor de supraveghere a conformarii operatorului aerian la normele ce reglementeaza operatiunile aeriene si navigabilitatea”, se precizeaza in raport.

Desi posturile de membri ai CA al TAROM erau vacante incepand cu data de 15.03.2019, demersurile efectuate de Ministerul Transporturilor pentru initierea procedurii de selectie a acestora au fost declansate dupa trei luni de la acel moment, in prezent nefiind finalizate, incalcandu-se in acest mod prevederile OUG nr. 109/2011 si ale Hotararii Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, potrivit documentului.

La data de 19 iunie 2019, a fost numit in functie un director general provizoriu al TAROM, pentru un mandat de patru luni (pana la 19.10.2019). La data de 3.10.2019 a fost aprobata prelungirea perioadei de mandat al acestuia incepand cu data de 20.10.2019, cu o perioada de doua luni, fara a fi precizate motivele temeinice pentru sustinerea unei astfel de decizii, asa cum sunt prevazute la art. 642 (1) din OUG nr. 109/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

La data de 15.10.2019, ca urmare a analizei activitatii directorului general provizoriu al TAROM, membrii CA au hotarat revenirea asupra deciziei de prelungire a mandatului si revocarea acestuia din functie, incepand cu data de 16.10.2019.

„Avand in vedere informatiile aparute in spatiul public cu privire la motivele ce au stat la baza revocarii din functie a directorului general al companiei, precum si faptul ca aceste aspecte fac obiectul unui dosar penal inregistrat la nivelul Sectiei de Combatere a Infractiunilor Asimilate Infractiunilor de Coruptie din cadrul DNA, unde se efectueaza cercetari, raportul de control a fost inaintat, spre valorificare, unitatii de parchet anterior mentionate”, se mentioneaza in document.

In plus, in cadrul activitatii de supraveghere derulate la TAROM de catre AACR in cursul anului 2019, au fost identificate neconformitati referitoare la implementarea cerintelor privind timpii de munca si de odihna a personalului navigant, implementarea cerintelor referitoare la sistemul de management al sigurantei si la transportul aerian de bunuri periculoase.

Totodata, la solicitarea TAROM, AACR a desfasurat o investigatie cu privire la „inregistrari din carnetul de zbor al unui pilot” al companiei, in urma careia a fost avertizat pilotul in cauza cu privire la completarea defectuoasa a carnetului de zbor propriu, a fost emisa o neconformitate de nivel 2 catre companie si a fost sesizata Politia Transporturi pentru „un caz de fals in inscrisuri in carnetul de zbor”.

Flota TAROM era constituita, la data de 09.10.2019, dintr-un numar de 25 de aeronave cu o vechime cuprinsa intre 1 si 31 de ani. Reprezentantii TAROM au concluzionat ca imobilizarile dese si prelungite pentru remedierea deficientelor aparute in operarea aeronavelor de tip Boeing 737-300 si ATR42/72 au avut un impact negativ atat asupra imaginii companiei, cat mai ales asupra rezultatelor financiare din operarea curselor regulate.

Operatorul national aerian a inregistrat pierderi anuale brute in fiecare dintre exercitiile financiare aferente perioadei 2008 – 2018, dar in primele opt luni ale anului 2019 s-a constatat o usoara redresare a performantelor economice. Evolutia disponibilului TAROM a inregistrat un trend pronuntat descendent incepand cu semestrul al doilea al anului 2016 si pana la finele primului trimestru al anului 2019.

„Pana la finalizarea verificarilor CCPM, contractul de leasing (Leasing Agreement) care prevedea preluarea noilor aeronave ATR nu a fost incheiat de TAROM SA cu Nordic Aviation Capital Dac, firma de leasing nominalizata in MoU incheiat in data de 21.06.2019. Din informatiile/documentele puse la dispozitia CCPM de reprezentantii TAROM SA, nu a reiesit in ce modalitate a fost selectata firma de leasing Nordic Aviation Capital in vederea derularii operatiunilor de leasing operational si buy-back, raportat la obligatiile instituite de prevederile art. 23 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale, cu modificarile si completarile ulterioare. De asemenea, au fost constatate si alte aspecte care ar putea intruni elementele constitutive ale unor infractiuni, motiv pentru care actul de control a fost inaintat unitatii de parchet competenta, astfel ca datele si informatiile care vizeaza constatarea savarsirii unor posibile fapte de natura penala nu pot fi comunicate, fiind exceptate de la accesul liber al cetatenilor, in conformitate cu prevederile 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare”, informeaza raportul.

Raportul de control a fost finalizat la data de 05.12.2019 si transmis catre prim-ministru (spre informare), Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor (spre analiza si valorificare), Curtea de Conturi a Romaniei (spre informare), Ministerul Finantelor Publice (spre analiza si valorificare), Compania Nationala de Transporturi Aeriene – TAROM (spre valorificare) si unitatea de parchet competenta.

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu