RAPORT: ONU denunta „ororile” din inchisorile libiene

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Mii de barbati, femei si copii sunt detinuti in conditii ”oribile” in Libia de catre grupari armate, care ii supun la torturi si alte tratamente rele, indica un raport al ONU publicat marti, relateaza AFP, informeaza AGERPRES.

Potrivit raportului, informatiile stranse de Biroul ONU pentru drepturile omului si de Misiunea de sprijin a ONU in Libia (Manul) au dezvaluit ”o generalizare” in Libia a ”detentiei prelungite si arbitrare, si a incalcarilor sistematice ale drepturilor omului in detentie”.

Libia a fost cuprinsa de haos dupa inlaturarea dictatorului Moammar Gaddafi ca urmare a unei revolte populare in 2011. Grupari armate au profitat de aceasta situatie pentru a umple vidul de putere.

Incepand din 2014, gruparile armate au arestat membri ai factiunilor rivale, dar si jurnalisti, politicieni si chiar personal medical, se afirma in raport.

Potrivit cifrelor documentului ce dateaza din 2017, circa 6.500 de persoane se aflau in acea vreme in inchisori oficiale sub controlul politiei, depinzand de Ministerul Justitiei.

In raport se afirma, de asemenea, ca nici un fel de date statistice nu sunt disponibile referitoare la locurile de detentie aflate sub controlul ministerelor Apararii si de Interne, si nici despre cele administrate direct de catre gruparile armate. Locurile de detentie care nu se afla sub controlul statului sunt ”celebre pentru cazurile de tortura si alte incalcari”, deplange ONU.

Raportul descrie cum gruparile armate supun persoanele arestate la acte de tortura, le lovesc cu bare metalice, le bat la talpile picioarelor, le electrocuteaza si le ard cu tigara. Femeile nu sunt nici ele scutite. ”In unele inchisori, femeile subt obligate sa se dezbrace pentru a fi perchezitionate in partile intime de catre gardieni masculini sau sub privirea unor functionari masculini”.

In raportul sau, ONU face apel la autoritatile libiene sa elibereze imediat toate persoanele detinute arbitrar, sa denunte fara echivoc toate actele de tortura si rele tratamente, si sa faca in asa fel ca autorii lor sa fie judecati.

In raport nu sunt evocate detentiile abuzive de migranti in Libia, devenita o placa turnanta pentru sute de mii de africani ce vor sa ajunga in Europa.

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2