Raul Fotonea – Obiectivele sunt îndrăznețe, responsabilitatea este mare

Echipa feminină de handbal a CS Minaur a plecat luni dimineață în Ungaria, pentru un stagiu de pregătire centralizată, la Hajdunanas. Acest stagiu se va încheia cu un meci de pregătire în compania echipei maghiare de primă ligă, DVSC Debrecen.

CS Minaur și antrenorul Costică Buceschi au reziliat acum contractul scadent în vara anului viitor, pe cale amiabilă. CS Minaur dorește să-i mulțumească și pe această cale antrenorului Costică Buceschi pentru activitatea sa la club și îi dorește mult succes în carieră.

Echipa a plecat în Ungaria alături de antrenorii Raul Fotonea (principal) și Daniel Apostu (secund, se ocupă și de pregătirea portarilor), aceștia fiind ajutați de preparatorul fizic Călin Crișan.

Cinci fete din lotul echipei noastre nu au făcut deplasarea în Ungaria: Asuka Fujita (cu echipa Japoniei la Jocurile Olimpice), Elaine Gomes (n-a fost reținută în lotul Braziliei pentru JO, dar încă nu are viză), Elena Utkina (nu are încă viză), Jelena Lavko (în recuperare după operația de la genunchi) și Oana Borș (face azi un RMN la genunchiul stâng, iar dacă totul este în regulă, va merge și ea mâine la Hajdunanas).

  • Portari: Amra Panzic, Cristina Enache
  • Extremă stânga: Ana Maria Tănasie, Eva Kerekes
  • Inter stânga: Alexandra Severin, Anca Polocoșer, Karoline de Souza
  • Centru: Cristina Laslo, Andreea Popa, Angela Cioca
  • Inter dreapta: Aleksandra Zych
  • Extremă dreapta:
  • Pivot: Yaroslava Burlachenko, Bianca Țîrle
Un scurt interviu cu noul antrenor principal, Raul Fotonea, înainte de urcarea în autocar

– Prima dată la o echipă de fete. Cu curaj?

– Bineînțeles. Dacă nu aveam înceredere în fete și în mine, nu făceam pasul ăsta.

– Cunoști lotul bănuiesc, iar acum, în cantonament, te vei obișnui cu ele. Cam unde crezi că se poate bate Baia Mare?

– Da, mi-am făcut temele, să zic așa. Nu are importanță ceea ce cred eu, important e că Baia Mare trebuie să se bată sub orice formă la primele poziții din clasament. Așa că, obiectivele sunt îndrăznețe, responsabilitatea este mare. Știu că nu sunt cel mai popular printre antrenorii din România, dar sunt conștient, cred în mine, și cred că pot face lucrurile de așa natură încât echipa să-și realizeze obiectivul.

– Campionatul la feminin este foarte puternic în România. Locul 2 din sezonul trecut a fost o performanță reală. Se poate face și acum ceva frumos?

– Da, și pentru asta trebuie să mulțumim lotului de anul trecut, trebuie să-i mulțumim lui Costică Buceschi, care a făcut o treabă extraordinară. Cu atât mai mult va fi greu pentru mine să încerc să egalez performanță de anul trecut. Bineînțeles că va fi greu, campionatul din România tinde să devină cel mai puternic din Europa sau măcar în top 3 din Europa. Dacă ar fi lucrurile ușoare, n-ar mai fi atât de interesant.

Să mai spunem că, în perioada 02-06.08.2021, delegația lotului național de senioare (A și B) va participa la o acțiune de pregătire centralizată și testări la București. De la Minaur au fost convocate Oana Borș, Cristina Laslo, Anca Polocoșer, Andreea Popa, Ana Maria Tănasie (A), Eva Kerekes și Alexandra Severin (B).

minaur.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu