REALITATE – La sate mașinile se conduc și fără să fi făcut școala de șoferi

Nu sunt deloc puține cazurile în care polițiștii opresc îndeosebi la sate șoferi care de fapt nu sunt șoferi. Adică urcă la volan fără să fi făcut vreodată școala de șoferi. Și după ce sunt prinși au de suferit. Așa s-a întâmplat în noaptea de 3 spre 4 august, când polițiștii Secției 4 Leordina au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ. 187 Poienile de sub Munte, la volan fiind un tânăr de 25 de ani din Poienile de Sub Munte, care nu deținea permis de conducere.

„De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu