REALITATE – Maramureșul se apropie de 20.000 de cazuri de coronavirus

Județul Maramureș are șanse să intre în scenariul verde la cazurile de coronavirus în acest weekend dacă cifrele se mențin în continuare ca și până acum. Deocamdată azi, 1 aprilie, Maramureșul are o rată de infectare de 1,69, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 77 de noi cazuri de coronavirus. La jumătatea lunii aprilie județul ar putea atinge 20.000 de cazuri de coronavirus de la debutul pandemiei.

În continuare rata cea mai mare de infectare din județul Maramureș este în Tăuții Măgherăuș, cu 4,78, urmată de comuna Recea, cu 4,24, Cernești – 4,11, Mireșu Mare – 3,76, Șișești – 3,53 și Valea Chioarului – 3,22. De la debutul pandemiei și până azi, 1 aprilie, au decedat 845 de maramureșeni din cauza acestui virus.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu