REALITATE – Sighetu Marmației, oraș fără semafoare și unde e greu să dai examenul auto

Cei care vor să obțină permisul de conducere trebuie să vină în Baia Mare să dea proba teoretică, iar pentru proba practică au de ales între Baia Mare și Sighetu Marmației. Doar că la Sighet sunt multe probleme. Nu ai un semafor, o linie continuă, marcaje corespunzătoare, iar aglomerația din oraș spune totul. Lipsesc locurile de parcare, e greu să circuli cand mașinile sunt parcate cum sunt parcate, iar toate acestea crează probleme serioase viitorului conducător auto.

„Sighetu Marmației este un oraș foarte mic. Toată Valea Izei, Borșa, Vișeu, toată lumea din zonă merge la Sighet pentru examenul auto. În funcție de numărul de candidați se stabilesc numărul de examinatori. Ziua de Joi este alocată pentru Sighet, zi de traseu, mai alocăm două sau patru zile de Marți pe lună, în funcție de numărul de candidați. Mergem patru Joi obligatoriu într-o lună și două zile de Marți sau patru zile de Marți. Probleme sunt destule. Sighetu Marmației nu are semafoare, nu sunt marcaje. Acum am înțeles că se fac marcaje. Cum să dai examen în Sighet cand nu ai un semafor, un marcaj, un marcaj continuu, nu ai nimic?

Am avut fel de fel de probleme. Nemulțumiri sunt și de modul de examinare, de unii dintre colegi, dar nimeni nu încalcă legea. Nu putem avea un singur loc de plecare la examen pntru că se crează ambuteiaje și de asta sunt unii nemulțumiți. S-a pus problema de multă vreme ca la Sighet să avem inclusiv sală de examen, dar e foarte greu din punct de vedere tehnic și logistic. Trebuie sediu, trebuie aparatură, presupune multe lucruri. Ce avem la Baia Mare să avem și la Sighet, dar e foarte complicat”, spun reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș.

Mai spunem doar că în acest moment există 13 examinatori la nivel de județ, din care la profesioniști sunt atestați 7. Avem la motociclete patru examinatori.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu