RECENSĂMANT – Probleme la Moisei în zona Valea Hotarului

După o perioadă de circa doi ani de zile, au fost reluate ședințele de Colegiu Prefectural, la fel ca dinainte de pandemia de coronavirus. La prima ședință cu prezență fizică din acest an au fost mai multe puncte pe ordinea de zi, iar unul dintre acestea s-a referit la pregătirile în județul nostru pentru recensămantul populației și locuințelor care va fi în acest an.

„Există un număr de 200 de locuințe care au fost în litigiu cu UAT Borșa, populația are adresa și numărul administrativ furnizat de către UAT Borșa, dar în realitate acestea aparțin de UAT Moisei. Această situație va fi remediată doar la recenzare, deoarece în acest moment angajații UAT Moisei au fost în teren la acești proprietari și aceștia au refuzat să facă parte din UAT Moisei, deși există o hotărare judecătorească definitivă în favoarea UAT Moisei.

Există locuințe care nu pot fi identificate nici în teren, deoarece nu există acces ( proprietate privată) iar reprezentații primăriei nu pot identifica proprietarii imobillelor. De asemenea există un număr de locuințe cu număr administrativ FN care nu au putut fi identificate, care sunt locuinte/anexe si nici numarul administrativ ( UAT Borsa)”, au anunțat cei de la Direcția Județeană de Statistică.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu