Reducerea expunerii la unele substante chimice poate preveni cancerul de san

Reclame home 1
Reclame home 1

Cercetatori americani au identificat cele mai cancerigene substante chimice prezente in mediul cotidian pe care femeile ar trebui sa le evite pentru a scadea riscurile de cancer la san. Aceasta pista este considerata promitatoare pentru prevenirea bolii, transmite AFP citata de Agerpres.

Studiul, aparut luni in revista Environmental Health Perspectives, confirma si faptul ca produsele chimice care provoaca tumori canceroase ale glandelor mamare la sobolani sunt asociate cu cancerul la san la oameni. In studiu sunt inventariate 17 substante cancerigene, cele mai susceptibile sa provoace tumori canceroase la animale si la care sunt expuse multe femei. Sunt produse chimice din benzina, motorina si substante de esapament de la masini, substante de ignifugare, de scoatere a petelor de pe textile, dizolvanti, substante de decapare a zugravelii si derivati din dezinfectanti utilizati in tratarea apei potabile.

‘Cercetarea ofera o foaie de drum pentru prevenirea cancerului la san, identificand produsele chimice cele mai riscante din acest punct de vedere la care sunt expuse in mod obisnuit multe femei si aratand cum se poate masura aceasta expunere’, spune dr Ruthann Rudel, director de cercetari la Silent Spring Institute din Newton (statul american Massachusetts), coautor al studiului. ‘Informatiile vor ghida eforturile pentru scaderea contactului cu aceste substante legate de cancerul la san si ii vor ajuta pe cercetatori sa analizeze felul in care sunt afectate femeile’, adauga el.

In cercetarile efectuate pana acum asupra cancerului la san nu s-a luat in considerare expunerea femeilor la un mare numar de substante chimice cancerigene. Oamenii de stiinta americani subliniaza ca cercetarea substantelor chimice din mediul inconjurator este o pista promitatoare pentru prevenirea tumorilor maligne mamare.

‘Reducerea expunerii la produse chimice toxice ar putea salva viata multor femei’, arata Julia Brody, director general al Silent Spring Institute, coautor al studiului.

Cancerul la san este a doua cauza a mortalitatii de cancer in randul femeilor americane, cu 40.000 de decese in 2014 si 232.670 de cazuri nou diagnosticate, potrivit Institutului National pentru Cancer, care apreciaza ca in prezent exista in SUA 2,89 milioane de femei bolnave de acest tip de cancer.

Cercetatorii recomanda unele masuri de precautie, printre care limitarea, pe cat posibil, a expunerii la emanatiile din benzina, motorina si de gaze de esapament de la masini, utilizarea hotei de bucatarie la pregatirea meselor si reducerea consumului de alimente cu crusta carbonizata (precum cele gatite pe gratar). Un alt sfat este sa nu se foloseasca mobila (canapele, fotolii) cu spuma poliuretanica si, inainte de achizitionare, cumparatorii sa se asigure ca nu au existat tratamente cu ignifuge. Trebuie sa se evite si covoarele si alte articole de mobilier rezistente la pete. Se recomanda si un filtru bun cu carbon pentru filtrarea eficienta a apei inainte de consum, precum si reducerea expunerii la substantele chimice din praful din locuinta, schimband incaltamintea la intrare si folosind aspiratoare cu filtru de particule, incheie AFP.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole