Renault va dubla productia la uzina din Casablanca

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, va dubla productia la uzina sa de la Casablanca (Maroc) pana la 160.000 de unitati pe an in 2022, a anuntat joi agentia de presa MAP, preluata de Reuters, informeaza AGERPRES.

Potrivit MAP, aceasta tinta de productie a fost dezvaluita de presedintele director general de la Renault, Carlos Ghosn, cu ocazia unei intalniri cu regele Mohammed VI la Marrakech.

Gratie acestei dublari a productiei la uzina SOMACA din Casablanca, Renault va ajunge sa produca anual o jumatate de milion de automobile in Maroc, dintre care 340.000 de unitati pe an la uzina de la Tanger si 160.000 la uzina de la Casablanca.

Un alt constructor auto francez, Peugeot, a anuntat luna trecuta ca in 2019 va demara productia in Maroc la o uzina din apropiere de orasul de coasta Kenitra, avand drept obiectiv o productie de 200.000 de vehicule pe an in 2020.

Guvernul de la Rabat si-a anuntat intentia de a ajunge la o productie anuala de un milion de autovehicule si de asemenea sa creasca veniturile realizate de sectorul auto pana la 200 miliarde dirhami (30 miliarde dolari) pe an in 2025. In plus, autoritatile marocane vor sa creasca procentul componentelor produse local pana la 80% in 2020 de la un nivel estimat de 50% in prezent.

Sectorul auto a fost anul trecut sectorul industrial cu cele mai mari exporturi, in valoare de 70 miliarde dirhami. De asemenea, in primele opt luni ale lei 2018, acest sector a fost lider la capitolul exporturi, cu o crestere anuala de 14,6%, pana la 48,813 miliarde dirhami.

Uzina Renault de la Tanger (Maroc), inaugurata in luna februarie 2012, produce modelele Sandero, Dokker, Lodgy si Logan break. Grupul Renault a investit pana acum peste 1,2 miliarde euro in aceasta uzina.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2