REPARAȚII URGENTE – Puntea de la Aspra va fi redată circuitului turistic

Puntea de la Aspra, cu o lungime de aproape 100 de metri, va fi redată circuitului turistic, odată ce reparațiile vor fi făcute.   Cei de la Asociația Cheile Lăpușului spun că „ne dorim ca podul acesta pe cabluri, cu traverse de lemn, să reintre cât mai repede în circuit. Ca reprezentanți ai Asociației GeoMMed, cea care a elaborat studiul de management pentru Cheile Lăpușului, am început demersurile pentru reabilitarea punții„.
„Dacă lucrurile evoluează conform graficului, la sfărșitul lunii mai panourile de lemn vor fi gata asamblate. Căutăm soluții pentru a le putea transporta până la baza punții. Relieful zonei face sarcina foarte dificilă. Am fi bucuroși dacă pentru partea finală a proiectului am găsi disponibilitate la cei din zonă sau la iubitori ai Cheilor să se implice voluntar. Vom promova din timp zilele în care vor fi montate traversele pentru ca aceia care doresc să dea o mână de ajutor să poată să-și anunțe din timp prezența”, spun cei de la Cheile Lăpușului.
FOTO Viorel Coroian
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu