Revoluția automobilului electric

Service-urile auto din Franța nu privesc cu prea mare entuziasm revoluția de pe piața mașinilor electrice, în ciuda argumentelor în favoarea acestora – ecologice, fiabile, silențioase și economice.

Mașinile electrice necesită mult mai puține intervenții din partea mecanicilor, în condițiile în care, spre exemplu, uzura rarelor piese care formează motorul este redusă, nu mai este nevoie de schimbul de ulei iar plăcuțele de frână se înlocuiesc mult mai rar, din cauza sistemului de frânare regenerativă.

„Volumul de intervenții la mașinile electrice este cu jumătate mai mic decât la mașinile pe benzină. În termeni de piese, același rezultat”, explică, pentru Le Figaro, Jocelyn Gombault, șef de proiect la Observatoire des Métiers des Services de l’Automobile.

În 2020, vânzările de mașini electrice aproape s-au triplat în Franța, pentru o cotă de piață care ajunge acum la 6,7% potrivit datelor Comitetului constructorilor francezi de automobile (CCFA). „Toate acestea sunt îngrijorătoare, profesia noastră se va prăbuși, sunt așteptate mii sau chiar milioane de concedieri: întregul lanț constructori, piese, mentenanță riscă să se prăbușească”, spune patronului unui service independent. Dincolo de scăderea volumului de activitate, profesioniștii din domeniu sunt îngrijorați de asemenea de competențele pe care trebuie să le dobândească pentru a întreține și repara mașinile electrice.

Julien Gouraud, director de rețea la Midas, afirmă că aude deseori astfel de temeri în rândul partenerilor său, dar nu le împărtășește. Directorul acestei francize care deține 360 de puncte de vânzare afirmă că „prima etapă este demistificarea acestei tehnologii”. Domeniul electric reprezintă „o axă de dezvoltare deja demarată la Midas (…) antreprenorii noștri au deja experiență cu bateriile ‘start and go’ – care este o formă de primă electrificare a mașinii. Există de asemenea hibridul”, subliniază el.

Cu toate acestea, în cadrul grupului au fost deja demarate transformări profunde: „Sosirea modelului electric ne-a forțat să ne schimbăm modelul de business”, recunoaște Julien Gouraud. Astfel, franciza încearcă acum să se specializeze în întreținerea flotelor de mașini electrice: 800 de autovehicule Smart din rețeaua ShareNow sunt astfel întreținute de Midas în regiunea pariziană. Compania a lansat în 2020 platforme pentru împărtășirea know-how-ului în ceea ce privește întreținerea mașinilor electrice. Fiecare partener al companiei care va avea probleme cu o mașină electrică poate intra pe această platformă administrată de „profiluri diferite, ingineri auto, tehnicieni electroniști”.

Și celelalte rețele de francize se așteaptă la modificări în modelul de afaceri: „Această accelerare implică o anumită bulversare”, confirmă Eric Terefenko, președintele Speedy, care notează însă că ar putea să apară și o diversificare a clienților.

Dar, dacă marile rețele precum Speedy și Midas își pot permite investiții importante în formarea salariaților, în dezvoltarea și reorientarea modelului de afaceri, acest lucru pare mai dificil pentru micile afaceri independente din domeniu.

Rămâne de discutat marea incertitudine legată de momentul în care această revoluție se va generaliza. „Explozia va fi alinată cu evoluția infrastructurilor”, spune președintele Speedy, care observă că rețeaua de borne de alimentare este pentru moment limitată.

În plus, pe lângă avansul mașinilor electrice, acest sector a fost puternic afectat de criza coronavirusului, care a impus carantine și munca de acasă. În aceste condiții, oamenii au folosit mai puțin mașinile, ceea ce a determinat reducerea numărului de accidente și a cheltuielilor pentru întreținere.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu