Revolutia din 1989, in Baia Mare: Amintirile unui jurnalist

Revolutia din decembrie 1989 este inca vie in mintea majoritatii celor care au trait evenimentele de acum 30 de ani.

Printre acestia se numara si jurnalistul baimarean Cornel Sabou, care a scris cateva amintiri legate de cele petrecute in Baia Mare.

Jurnalistul isi aminteste, printre altele, de faptul ca sediul Securitatii a fost ocupat de nenumarati oameni, asta dupa ce ofiterii il parasisera.

Redam integral textul lui Cornel Sabou, postat de acesta pe Facebook:

Decembrie, 1989, Baia Mare… Am pus mana pe o bata noduroasa, mare cat mine, apoi m-am indreptat spre sediul Securitatii. Oamenii tocmai fortasera poarta si intrau buluc intr-un sediu parasit in graba de ofiteri. Am intrat si eu ca un uragan, abia asteptand sa prind vreun securist in cale. N-a fost cazul. Un om mi-a spus sa arunc bata ca nu e nevoie de ea. „Securistii au fugit”…

Am primit apoi un automat Kalashnikov (pe care l-a predat dupa ocuparea Securitatii timp de trei zile si patru nopti – n. red.) si o gramada de gloante. Un coleg m-a invatat scurt cum sa incarc si cum sa folosesc arma daca va fi cazul (nu facusem inca armata, nu aveam nici 18 ani). Am fost trimis intr-un birou, la parter sa pazesc un ofiter de Securitate care se prezentase la sediu sa „se predea”. Ofiterul statea pe un scaun intr-o incapere plina de butoane si linii telefonice speciale. „Daca incearca sa fuga impusca-l” mi-a zis colegul si a plecat. Am ramas singur cu ofiterul. M-am uitat la el. S-a uitat la mine oarecum ciudat.

Vedea, probabil, un mucos de copil cu arma in mana gata sa traga. „Eu zic sa lasi arma jos pentru ca oricum nu voi incerca sa fug. M-am prezentat singur aici si n-am venit ca sa plec” a spus el pe un ton brusc foarte calm (pana atunci tot vocifera si protesta). Am mentinut distanta fata de el si m-am indreptat spre un telefon aflat intr-un capat mai indepartat al incaperii.

Ca orice tanar la varsta aceea aveam si eu o iubita si voiam s-o sun. Cu Revolutia asta nu mai stiai cine si cand moare… Am ridicat receptorul, am format numarul si… raspunde un barbat! Tot el ma intreaba: „Cine sunteti? De unde sunati?”. La naiba… „Nu sunteti familia Cutare?” intreaba naivul din mine. „Nu”… Pun jos, mai incerc o data. Imi raspunde aceiasi voce. „Ce doriti? De unde sunati?”.. Probabil vazandu-mi moaca mirata, securistul de pe scaun, dupa ce se foieste putin daca sa-mi spuna sau nu, se decide in final sa ma informeze. „Acela e un telefon direct cu o intreprindere. Daca vrei sa suni pe cineva formeaza mai intai zero ca sa primesti ton de oras”.