Rezervele valutare ale BNR au crescut la 46,291 miliarde de euro, în octombrie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la finele lunii octombrie, la nivelul de 46,291 miliarde de euro, în creştere cu 5,9%, faţă de 43,711 miliarde de euro înregistrate la 30 septembrie 2022, informează BNR, transmite AGERPRES.

În cursul lunii au avut loc intrări de 3,638 miliarde de euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv o tranşă din împrumutul acordat de Comisia Europeană în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă -PNRR- în sumă de aproximativ 2,562 miliarde de euro); alimentarea contului Comisiei Europene şi altele.

De asemenea, au avut loc ieşiri de 1,058 miliarde de euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,495 miliarde de euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 octombrie 2022 au fost de 51,786 miliarde de euro, faţă de 49,380 miliarde de euro la 30 septembrie 2022.

Plăţile scadente în luna noiembrie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 2,083 miliarde de euro.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu