RISC DE ÎMBOLNĂVIRE – Gunoaiele din Baia Mare depozitate ilegal trebuie relocate în maxim o lună

Baia Mare se află sub risc epidemiologic din cauza gunoaielor care colcăie pe străzi și care ne arată cât de mizerabili sunt oamenii. Și cât gunoi producem zilnic. Recent Garda de Mediu a sancționat Primăria Baia Mare cu 50.000 lei pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor pe un amplasament neautorizat. Urmează să vedem dacă această amendă va fi sau nu contestată de către municipalitate.

Tot Garda de Mediu a dat și un termen limită până la care aceste gunoaie adunate de pe străzile din oraș trebuie relocate. Trebuie ca până în 25 ianuarie 2022 să se salubrizeze zona şi să fie transportate la un depozit autorizat deşeurile depozitate necontrolat, pentru readucerea terenului la starea iniţială.

Dacă respectivele deșeuri nu se relocă, adică nu se respectă măsura dictată conform legii de Garda de Mediu, atunci legea prevede două posibilități – o nouă amendă sau plângere penală. În toată această perioadă au fost discuții între toți factorii implicați, însă discuțiile se vede clar că nu au condus nicăieri iar băimărenii au rămas tot cu gunoiul neridicat.

Mai merită menționat poate faptul că în cadrul SMID au fost realizate două stații de sortare, una la Sârbi și una la Sighetu Marmației, care zac nefolosite de ani buni. În cazul celei de la Sighet, firma care colectează gunoaiele pe zonă a cerut ca stația să fie pornită, însă răspunsul a fost unul negativ. La acestea mai adăugăm stațiile de transfer realizate în mai multe zone din județ, de asemenea nefolosite și ele. Ca să nu mai vorbim de depozitul de la Sârbi din Fărcașa, care nu va fi gata poate niciodată.

În altă ordine de idei, băimărenii se mobilizează pentru ca în data de 2 ianuarie să facă „o plimbare” în zona Primăriei Baia Mare, fiind tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că Primăria Baia Mare, prin faptul că refuză achitarea datoriilor avute, își bate joc de băimăreni.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu