Echipa nationala de handbal tineret a Romaniei (Under 19) s-a impus marti seara in meciul din grupa a doua principala selectionata similara a Spaniei, cu scorul de 29-24 (14-12) si isi mentine intacte sansele de calificare in semifinalele Campionatelor Europene de la Gyor. In cadrul aceleiasi grupe, Ungaria a invins cu 28-24 echipa Norvegiei. Astazi, 17 iulie, echipa noastra va juca de la ora 19.30 cu Ungaria, tara gazda a turneului final.
Cu o mobilizare exemplara, Romania ar putea obtine victoria, doar ca va fi important si scorul. Norvegia, Ungaria si Romania pot incheia la egalitate de puncte grupa principala, iar atunci se va face un clasament intre ele, urmand ca primele doua clasate sa mearga in semifinalele 1-4. Ungaria a invins 28-24 Norvegia, iar Norvegia a invins 30-25 Romania. Asta inseamna ca Romania trebuie sa bata la minimum cinci goluri echipa Ungariei, pentru ca e putin probabil ca Spania sa invinga Norvegia in ultimul meci al grupei.
Fetele de la CS Minaur si-au facut din nou datoria, centrul Andreea Popa reusind sa inscrie cinci goluri, iar extrema stanga Eva Kerekes trei.
Informatii: CS Minaur // Foto: arhiva ZiarMM.ro
ZiarMM.ro