Romania acorda fonduri mult mai mari minoritatilor decat romanilor minoritari din afara granitelor

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

drapel-romania-fetitaPresedintele executiv al Fundatiei Nationale pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, a declarat miercuri, la lucrarile Universitatii de Vara de la Izvoru Muresului, ca Romania acorda fonduri mult mai mari minoritatilor din tara noastra decat romanilor minoritari din jurul frontierelor si Balcani si a apreciat, in context, ca este vorba de o discriminare „teribila si nedreapta”, transmite Agerpres.

„Statul roman a alocat, in 2015, pentru minoritati, 91,4 milioane de lei, o suma mai mare cu 10 milioane de lei decat anul trecut, in conditiile in care numarul etnicilor apartinand minoritatilor nationale a scazut, potrivit ultimului recensamant. Din aceasta suma, UDMR primeste 19,7 mil de lei, mai mult decat anul trecut cand a primit 18,5 milioane de lei, in conditiile in care Forumul Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures, care ii reprezinta pe cei 400.000 de romani din cele trei judete, are finantare zero. In privinta fondurilor alocate de Departamentul Politici pentru Romanii de Pretutindeni celor aproximativ 10 milioane de romani de pretutindeni, acestea sunt de doar circa 8,8 milioane, mai putin de jumatate decat primeste UDMR”, a sustinut Eugen Popescu.

Acesta a adaugat ca, in tara noastra, sunt mii de fundatii ale etnicilor maghiari, care sunt finantate atat de statul roman, cat si de statul ungar si de autoritatile locale. In ceea ce priveste finantarile primite de romanii din afara granitelor de la statele in care traiesc, presedintele executiv al FNRP a spus ca acestea sunt foarte reduse si, in unele cazuri, inexistente.

„De exemplu, cei o jumatate de milion de romani din Ucraina primesc sub 88.000 de lei de la statul ucrainean, in timp ce Romania acorda Uniunii Ucrainenilor din Romania 7,4 milioane de lei, in conditiile in care numarul ucrainenilor din tara noastra este de circa 60.000 de persoane. In timp ce 160.000 de etnici romani din Bulgaria nu primesc niciun leu de la guvernul statului vecin, cei 10.000 de bulgari din Romania primesc de la statul roman circa 3,52 milioane de lei”, a spus Eugen Popescu.

El considera ca este „o discriminare teribila si nedreapta in modul in care statul roman trateaza minoritatile din Romania si romanii minoritari din jurul frontierelor”.

„Sunt lucruri care au in spate un interes pe care nu-l cunoastem, sunt institutii care doresc ca romanii sa dispara, atat din afara frontierelor, cat si de aici, din inima Romaniei. (…) Parca avem ceva cu propriul popor, parca vrem sa-l distrugem, nu stiu ce e in mintea politicienilor romani. Drama devine vizibila in aceste comunitati, este o drama pentru cei care o traiesc si acesti romani se indeparteaza de Romania”, a conchis presedintele executiv al FNRP.

Prezent la dezbaterea pe aceasta tema, fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat ca diferenta in ceea ce priveste finantarile acordate de statul roman minoritatilor si romanilor din afara granitelor este „nefireasca” si aceste probleme isi au originea in lipsa de strategie.

„Este absolut inacceptabil sa constati ca diferenta intre finantarea minoritatilor din Romania si a etnicilor romani din strainatate se afla intr-un raport de 10 la 1. Este o diferenta de-a dreptul nefireasca. Aproape m-am rusinat. Sunt lucruri pe care nu putem spune ca nu le vedem, sunt chestiuni care astazi isi au originea intr-o superficialitate de proiect”, a conchis Cristian Diaconescu.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2