septembrie 28, 2021

România avea anul trecut 8,7 milioane vehicule rutiere; 78,6% aveau o vechime de peste 10 ani

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Numărul total de vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor la 31 decembrie 2019, a fost de 8.749.390 vehicule, din care 78,1% aparţineau persoanelor fizice, potrivit unei cercetări a Institutului Naţional de Statistică (INS). Din numărul total de vehicule rutiere înmatriculate în circulaţie, 78,6% aveau o vechime mai mare de 10 ani, informează AGERPRES.

După tipul de combustibil utilizat, 52,6% din numărul total de autoturisme au utilizat benzină, în timp ce numai 0,6% au folosit electricitate, gaz petrolier lichefiat, gaz natural sau alte surse. Dintre autocamioane, 88% au utilizat combustibilul motorină.

De asemenea, datele INS arată că în cursul anului 2019 s-au înregistrat 31.146 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, rezultând un număr de 41.533 persoane accidentate, din care 4,5% persoane accidentate mortal. Faţă de anul 2018, numărul persoanelor accidentate mortal a scăzut cu 0,2%, în timp ce numărul accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale a crescut cu 3,1%, iar cel al persoanelor rănite cu 2,5%.

În anul 2019 comparativ cu anul precedent, se constată o scădere a riscului asociat traficului rutier la un singur tip de accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, după natura acestora şi modul în care s-au produs, respectiv numărul accidentelor între un vehicul şi un pieton a scăzut cu 3,1%.

Ponderea accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale produse în localităţi (exclusiv autostrăzi) a fost de 82,8% din total accidente, iar ponderea persoanelor accidentate mortal sau rănite a fost de 77,9% din total persoane accidentate.

În anul 2019, din cei 3.844 pietoni şi conducători de vehicule rutiere aflaţi sub influenţa alcoolului care au fost implicaţi în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, 1.509, respectiv 39,3% au fost conducători de autoturisme.

Din total persoane accidentate în accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale, în anul 2019, un număr de 25.786, respectiv 62,1%, aveau vârsta de cel puţin 30 ani. După momentul producerii, ponderi mai mari ale numărului de accidente s-au înregistrat în lunile august (11,1% din numărul total de accidente), iulie (10%) şi septembrie (9,9%). După condiţiile de luminozitate, 72% din numărul total accidente au avut loc în timpul zilei şi după starea carosabilului, 83,3% din accidente au avut loc pe carosabil uscat.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2