România, locul şase în UE la producţia de cartofi şi patru la suprafaţa cultivată, în 2020

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Producţia de cartofi obţinută anul trecut – 2,68 milioane de tone – clasează România pe locul şase în Uniunea Europeană (UE), prima poziţie fiind ocupată de Germania, cu 11,55 milioane de tone, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează AGERPRES.

În topul producătorilor de cartofi din UE se mai află Franţa, cu 8,73 milioane de tone, urmată de Olanda – 7,09 milioane de tone, Polonia – 6,48 milioane de tone şi Belgia, cu 4,1 milioane de tone.

În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată, România a ocupat locul patru cu 166.000 hectare, după Polonia (359.000 hectare), Germania ( 275.000 hectare) şi Franţa (206.000 hectare).

Datele provizorii ale INS arată că anul trecut recolta locală de cartofi a fost uşor mai mare decât în 2019, un plus de 56.000 de tone, deşi seceta a produs pagube serioase în 2020, în timp ce suprafaţa cultivată a scăzut cu circa 3.000 de hectare.

România consemna în urmă cu 10 ani producţii de cartofi de 3,5 – 4 milioane de tone, dar de pe suprafeţe mai mari, respectiv între 200.000 – 250.000 de hectare, însă în ultimii cinci ani suprafeţele cultivate au scăzut constant sub 200.000 de hectare. Zonele cu tradiţie în cultivarea cartofului sunt Harghita, Covasna, Braşov, Suceava şi Sibiu.

Pe 18 februarie, Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului în România (FNCR), declara la o dezbatere online că “a doua pâine a românilor” a fost ignorată în ultimii 30 de ani şi de aceea s-a ajuns în prezent la cultivarea unor suprafeţe ridicole cu cartofi.

Oprea susţinea că această cultură se retrage, “încet-încet”, în zonele tradiţionale, iar din cauza schimbărilor climatice această retragere va fi tot mai accentuată.

În privinţa importurilor de cartofi congelaţi, preşedintele FNCR susţinea că în 1996 România importa doar 600 tone, iar în prezent se apropie de 90.000 tone de cartofi preprăjiţi şi congelaţi importaţi prin reţelele de supermarket.

Piaţa cartofilor din România se ridică la 1,4 miliarde de euro, iar producţia în ponderea vegetală este de 8,6%, potrivit unor studii realizate de o firmă de profil.

În anul 2018, consumul mediu lunar pe o persoană a fost de 3,02 kilograme, însă lucrătorii pe cont propriu şi pensionarii depăşesc uşor acest nivel, consumul cel mai scăzut înregistrându-se în gospodăriile de agricultori, şomeri şi salariaţi.

Consumul intern de cartofi este estimat la circa două milioane de tone, dar la care se mai adaugă încă 500.000 de tone pentru sămânţă, procesare şi furaje.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *