Romania, pe locul 9 in clasamentul tarilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor detinute de femei

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Romania se afla pe locul 9 in clasamentul tarilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor detinute de femei, potrivit studiului Mastercard Index of Women Entrepreneurs 2018, dat miercuri publicitatii, informeaza AGERPRES.

“Mastercard Index of Women Entrepreneurs a ajuns in acest an la a doua editie, ceea ce ne permite sa analizam cu atentie, de la un an la altul, dinamica antreprenoriatului feminin din Romania. Per ansamblu, Romania inregistreaza scoruri mai bune decat in 2017, un trend ce speram ca va continua si in anii urmatori, astfel incat femeile antreprenor si cele de afaceri din tara noastra sa reuseasca sa isi realizeze pe deplin potentialul, sa isi atinga obiectivele si, in cele din urma, sa accelereze cresterea incluziunii. Lansarea Mastercard Index of Women Entrepreneurs in preajma Zilei Internationale a Femeii reprezinta un apel al Mastercard la nivel global de a pune capat discriminarilor de gen fata de antreprenoriatul feminin din intreaga lume”, a declarat Diana Tanase, directorul de marketing al Mastercard Romania.

Rezultatele studiului Mastercard arata ca, din totalul afacerilor din Romania, 28,9% sunt detinute de femei. Romania a inregistrat o crestere la aceasta categorie, in contextul in care, anul trecut, se afla pe locul 13, cu un procentaj de 27,5% al numarului total de afaceri detinute de femei.

Din Top 10 al tarilor cu cel mai ridicat procentaj al afacerilor infiintate si conduse de femei face parte Ghana, unde 46,4% din totalul afacerilor sunt detinute de femei, urmata de Rusia – 34,6%, Uganda – 33,8%, Noua Zeelanda – 33%, Australia – 32,1%, Vietnam – 31,3%, Polonia – 30,3%, Spania – 29,4%, Romania – 28,9% si Portugalia – 28,7%.

In ceea ce priveste conditiile de sprijin si oportunitatile de dezvoltare antreprenoriala pe care le au femeile, Romania ocupa locul 32 din 57, cu un procentaj de 61,9%. Clasamentul Mastercard Index of Women Entrepreneurs ia in calcul rezultatele progresului inregistrat de femei, categorie la care Romania se afla pe locul 33, cunostintele si accesul la resurse financiare, unde Romania ocupa locul 24, si sprijinirea initiativelor antreprenoriale, categorie la care tara noastra se situeaza pe pozitia 29.

Fata de anul trecut, Romania a inregistrat la acest capitol o usoara scadere: in 2017, se afla pe locul 29 din 54 de tari, cu un procentaj de 62,1%. Pe primele locuri se aflau: Noua Zeelanda – 74,2%, Suedia – 71,3%, Canada – 70,9%, Statele Unite ale Americii – 70,8%, Singapore – 69,2%, Portugalia – 69,1%, Australia – 68,9%, Belgia – 68,7% si Filipine – 68%.

Conform studiului, datele la nivel global ale Mastercard Index of Women Entrepreneurs arata ca antreprenoriatul feminin pare sa prospere in economiile mai dezvoltate. In comparatie cu femeile antreprenor din pietele emergente, femeile care au infiintat si care detin afaceri in tarile dezvoltate au posibilitatea sa aleaga dintr-o gama mai larga de resurse si oportunitati, ce le permit inclusiv accesul la capital, la servicii financiare si la programe academice.

In ansamblu, studiul Mastercard indica faptul ca, in ciuda prejudecatilor culturale de gen, care pot crea blocaje semnificative si care le pot impiedica pe femeile antreprenor sa avanseze si sa isi atinga adevaratul potential, antreprenoriatul feminin din intreaga lume continua sa faca progrese.

Potrivit studiului, pietele dezvoltate nu sunt imune la prejudecatile culturale fata de antreprenoriatul feminin. In Noua Zeelanda, studiul Mastercard a scos la iveala ca societatea este mai putin receptiva in ceea ce le priveste pe femeile antreprenor. In ciuda acestor circumstante, femeile din Noua Zeelanda care detin afaceri au depasit aceasta provocare si, pentru al doilea an consecutiv, au pus Noua Zeelanda pe primul loc in topul Mastercard Index of Women Entrepreneurs.

Studiul Mastercard sugereaza, totodata, ca oportunitatile de dezvoltare ale antreprenoriatului feminin nu sunt neaparat aliniate la ritmul dezvoltarii economice a pietei. In economiile emergente, cum sunt Ghana, una dintre celei trei piete incluse in studiul Mastercard in acest an, alaturi de Malawi si Nigeria, Uganda si Vietnam, rata femeilor antreprenor este mai mare decat in cazul tarilor mai dezvoltate. Femeile din aceste piete sunt considerate antreprenori de necesitate, pentru ca, in ciuda lipsei de capital financiar si a accesului la servicii de asistenta, cea care le stimuleaza sa reuseasca este nevoia de supravietuire.

Pe de alta parte, tarile care au inregistrat cele mai mari scoruri – Noua Zeelanda, Suedia, Canada, Statele Unite ale Americii si Singapore – au in comun patru factori-cheie ce permit afacerilor sa aiba succes: accesul la servicii financiare, usurinta de a face business, sprijinul puternic acordat IMM-urilor si o guvernare de calitate. In piete precum Filipine, Botswana, Thailanda, Polonia si Costa Rica, antreprenoriatul este considerat un bilet al oportunitatii pentru femei, asa cum arata concluziile studiului Mastercard. Desi conditiile de sustinere ale antreprenorilor din aceste piete nu sunt la fel de favorabile ca in alte state, acestea sunt puternic reprezentate de liderii de afaceri de sex feminin, de profesionisti si de lucratori tehnici, de un peisaj vibrant al antreprenoriatului local si de o atentie deosebita pentru statutul de antreprenor de succes.

Studiul, care a ajuns in acest an la a doua editie, analizeaza progresul si realizarile antreprenorilor de sex feminin din 57 de tari care acopera cinci regiuni geografice – Asia-Pacific, Europa, America Latina, Orientul Mijlociu si Africa si America de Nord.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2