Romania, peste media europeana la decese cauzate de tuberculoza

Romania are o rata a mortalitatii prin tuberculoza de 6,4% la fiecare 100.000 de locuitori, peste media europeana de 5,3%, clasandu-se pe locul 6 in Europa la acest capitol din 17 tari europene, conform ultimelor date ale Institutului de Sanatate Publica, informeaza Agerpres.

Cu toate acestea, numarul romanilor diagnosticati anual cu tuberculoza este in scadere ca urmare a activitatilor implementate de catre Programul National de Control al Tuberculozei.

Daca in anul 2011 s-au inregistrat 18.215 cazuri noi si recidive, in anul 2013 numarul s-a ridicat la 15.382 cazuri, incluse fiind si recidivele bolii, conform datelor Societatii Romane de Pneumologie.

Situatia ramane in continuare grava, in conditiile in care, in tara, se inregistreaza zilnic 55 de cazuri de tuberculoza, iar in fiecare zi patru romani isi pierd viata din cauza acestei boli totusi curabile, ceea ce inseamna intre 1.200 — 1.500 de decese pe an.

Mai mult, conform Societatii Romane de Pneumologie, frecventa bolilor pulmonare este la fel de mare ca si a celor cardiace si genereaza tot atatea cheltuieli ca si bolile de inima. Pana in anul 2011, datele aratau ca 6% din romani au astm, 8-10% au o alta boala de plamani numita BPOC, iar procentul de cancere in spitalele de pneumologie este in jur de 40-50%.

“In data de 24 martie, la nivel mondial, se marcheaza Ziua de Lupta Impotriva Tuberculozei si este important cu aceasta ocazie sa atragem atentia publicului asupra faptului ca tuberculoza este o maladie infectioasa transmisibila prin aer. De cele mai multe ori, tuberculoza ataca plamanii, iar aceasta forma a maladiei este cea mai periculoasa intrucat, in timpul tusei, stranutului, vorbirii sau scuipatului, bolnavii elimina in aer microbi cunoscuti drept bacilii de tuberculoza (MBT). Tratamentul medicamentos complex standardizat poate vindeca aceasta boala in majoritatea cazurilor, daca tratamentul este instituit rapid, inainte ca plamanii sa fie prea afectati, este urmat corect si nu este intrerupt inainte de termen’, a declarat luni dr. Cristina Popa, medic primar pneumolog, Institutul de Pneumoftiziogie “Marius Nasta”, conform unui comunicat remis presei.

Oana-Martha Igrisan, director de comunicare al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente, sustine ca este important sa se atraga atentia nu doar asupra implicatiilor tuberculozei, ci si asupra tuturor bolilor pneumologice care au un impact atat de puternic asupra vietii pacientilor.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1