ROMANIA REALĂ – 6 copii obligați de părinți să cerșească

Reclame home 1
Reclame home 1

Timp de șapte ani, în perioada iunie 2015 – aprilie 2022, doi părinți au exploatat prin obligarea la practicarea cerșetoriei 6 persoane vătămate minore, în prezent cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, abuzând de poziția de autoritate exercitată în calitate de părinți. O spun cei de la DIICOT, care precizează că inculpații au transportat copiii din localitatea de domiciliu, situată în județul Mureș, în municipiul Sibiu, unde le-au obligat să apeleze la mila publicului, beneficiind de foloasele patrimoniale obținute în urma acestei activități.

„În perioada 2015 – 2022, unul dintre inculpați a fost sancționat pe raza municipiului Sibiu de 165 de ori pentru apelarea în mod repetat la mila publicului precum și pentru faptul că și-a îndemnat copiii minori să cerșească.
De asemenea, cel de al doilea inculpat a fost sancționat de 30 de ori, în aceeași perioadă, pentru săvârșirea aceluiași tip de contravenții. La data de 16.11.2022 organele de cercetare penală au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința inculpaților, fiind găsiți patru minori, cu vârste cuprinse între unu și 14 ani, ce au fost preluați de către DGASPC Mureș.

Alți trei minori au fost preluați de autorități încă din luna octombrie 2022, după ce au fost găsiți singuri, lipsiți de ocrotire și neglijați, nereușindu-se identificarea niciunei persoane din familia extinsă care să își asume responsabilitatea îngrijirii lor. În cursul zilei de astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Mureș a admis propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile”, arată DIICOT.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole