Ce poate fi mai jalnic in cariera unui politician? Faptul ca e agramat si incult sau poate lipsa de educatie si competenta, “virtuti” acoperite cu licente, masterate si doctorate fabricate in uzinele de diplome? Poate imoralitatea publica a discursului ori amantlacurile, traficul de influenta sau obtinerea de foloase necuvenite?! Eu consider ca toate la un loc nu egaleaza cameleonismul politic, traseismul si oportunismul ca practice publice.
De prea mult timp stim deja ca politicienii nostri nu isi aleg cariera pe baza de doctrine sau ideologii, motiv pentru care in Romania exista doar o singura familie politica mare si fericita, care aplica o unica doctrina. Cea care promoveaza imbogatirea cu orice pret si prin orice mijloace, conditie derivata din mentalitatea rurala a unui popor care avorteaza doar lideri mediocri.
Conform unor statistici recente provenite din zona civica, 68% dintre demnitari fac parte din fauna numita “homo politicus migratorum“, indivizi care au baletat in doua, trei sau mai multe partide. Avem exemple celebre in toate zonele spectrului public, pseudo politicieni si demnitari locali, care au fost membrii PSD, PNL, PUNR, PRM, PNTCD, PER, PPDD, PDL, PC, UNPR, ALDE, PNG etc. Indivizi fara convingeri politice, motivati doar de obtinerea sau pastrarea mandatului de primar, consilier local, deputat sau senator. Din restul zoopolitikonul activ, in ultimii aproape 30 de ani, 21 % sunt udemeristii care nu prea au unde migra, fedegeristi nostalgici si reprezentantii minoritatilor, care au ales sa nu se declare romani.
Prin urmare, doar 11 % dintre politicienii postdecembristi au ramas fideli partidului initial, prentinzand ca au convingeri doctrinare, femei si barbati care au refuzat sa se prostitueze pentru o functie sau demnitate publica. Or credeti cumva ca acestia sunt in functii decidente? Nici pomeneala, onorabilitatea politica nefiind apreciata de acea majoritate a electoratului lipsita de cultura civica, oameni care voteaza emotional sau dupa regula turmei.
Constituita in mare parte din persoane de varsta a treia, bugetari, asistati sociali si tarani cu pretentii de fermieri, aceasta promoveaza nulitati si dalmatieni bipezi, pe considerente de genul: e din familie buna si nu are nevoie sa fure; ii crestin si cu credinta in Dumnezeu; o furat, dar macar o facut ceva; tata lumea “e talhari”; prost–prost, da’-i de-al nost!
Dar oare ce face onorabila breasla a jurnalistilor, implicata in razboiul supravietuirii, terorizata de plata ratelor, a taxelor pentru masina si utilitati? Isi vinde “condeiul”, scriind despre cat e de mare, frumos si destept un anume primar sau deputat, pentru ca peste cateva saptamani sa-l faca troaca de porci pentru ca nu a votat intr-un anume fel? Jurnalismul onorabil nu se poate realiza avand ca Mecena oameni politici sau din administratie, nici schimband redactiile dupa principiul care plateste mai bine. In Romania, nu avem sau nu conteaza publicatiile de partid, marile trusturi de presa si din audio vizual inchiriindu-si politica editoriala celor care platesc, indiferent de culoarea sau sursa banilor, chiar daca jurnalistii au opinii si convingeri, majoritatea raportandu-se la un sistem de valori ce nu poate depinde de o oferta salariala.
Dar oare cati pot rezista ofertelor de pe piata, in schimbul compromiterii constiintei? Prea putini si fara relevanta, intr-o lume consumerista, in care se vinde orice, de la constiinta umana si pana la focoase nucleare. Imi aduc aminte de un caz recent, cand intreband un ziarist veteran despre argumentele publicarii unui articol de laudatio, platit si publicat la comanda, am primit un raspuns ce friza penibilul. Carl Potter, un remarcabil cugetator si activist civic, spune: “ Stirile sunt tot ceea ce face ca ziarele (sau echivalentul lor electronic) sa fie vândute, adica ceva rau, de preferat atat de rau incat sa sperie de moarte populatia.” QED…
SOMOGYI Attila
