Romsilva a realizat anul trecut peste 303 kilometri de noi drumuri forestiere

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a realizat anul trecut 303,24 kilometri de noi drumuri forestiere şi a reabilitat 1.935,56 de kilometri de astfel de obiective în fondul forestier proprietatea publică a statului, potrivit datelor furnizate de RNP-Romsilva, informează AGERPRES.

În 2021, administratorul pădurilor de stat a investit peste 160 milioane de lei în construcţia şi reabilitarea de drumuri forestiere, în achiziţia de utilaje performante, lucrări de corectare a torenţilor, pepiniere silvice, centre de producţie, amenajări piscicole şi vânătoreşti.

Bugetul total alocat anul trecut pentru investiţii a fost de 172,6 milioane lei, acesta provenind din fondul de accesibilizare, fonduri proprii, alocaţii bugetare şi sume din credite externe. Din aceste fonduri au foste efectuate investiţiile în drumurile forestiere.

De asemenea, din surse proprii ale regiei, au fost achiziţionate utilaje moderne de circa 43 milioane de lei, pentru mecanizarea lucrărilor silvice şi agricole, pentru exploatarea, transportul şi prelucrarea lemnului, dar şi pentru construcţia de drumuri forestiere sau instalaţii de irigat.

Potrivit sursei citate, în 2021 au mai fost efectuate investiţii în 34 obiective pentru corectarea torenţilor, cu o lungime totală de 61,2 kilometri, precum şi pentru reconstrucţia ecologică a şase obiective, cu o suprafaţă cumulată de 708,57 hectare.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu