Rovana Plumb: Romania are in pregatire 43 de proiecte de infrastructura de apa si apa uzata

PNL

Romania are in pregatire, la ora actuala, 43 de proiecte de infrastructura de apa si apa uzata, la care se adauga alte 23 de proiecte fazate, urmand ca primele documentatii sa fie aprobate si transmise Comisiei Europene (CE) in cursul lunii mai, a anuntat, luni, in deschiderea Forumului Apei, organizat la Palatul Parlamentului, Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, informeaza AGERPRES.

“Pentru perioada de programare 2014 — 2020, Politica de coeziune aduce pentru Romania o sursa de finantare de 3 miliarde de euro, si care ne fac sa ne respectam angajamentele fata de Uniunea Europeana, iar ca si guvernanti, fata de cetatenii nostri. Finantarea europeana din sectorul de apa urmareste principiul regionalizarii a sectorului de apa, iar Romania ofera un exemplu de bune practici in acest moment. Avem in pregatire, la ora actuala, 43 de proiecte noi de infrastructura de apa si apa uzata, la care se adauga 23 de proiecte fazate, ce insumeaza in total 6 miliarde de euro, pentru a le finanta.

Primele proiecte vor fi aprobate si transmise Comisiei Europene in cursul acestei luni, pentru actuala perioada de finantare. Un exemplu de buna practica, pentru ca Romania trebuie sa continue sa-si respecte angajamentele fata de parteneri”, a spus Plumb.

Potrivit ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Politica de Coeziune existenta la nivelul Uniunii Europene trebuie sa continue si dupa anul 2020, in acest mod putand fi recuperate decalajele de dezvoltare existente intre state si regiuni.

“Datorita conlucrarii pe care am avut-o toti, indiferent de tot ceea ce inseamna companii de apa, de cei care lucreaza pentru a asigura cetatenilor din Romania accesul la apa potabila, pentru colectarea apei uzate, ca vorbim despre partenerii nostri din Uniunea Europeana, toti avem un singur obiectiv, acela de a le face viata mai buna cetatenilor nostri. Impartirea responsabilitatii si schimburile de experienta aduc plus valoare in acest domeniu. Politica de Coeziune este una pe care avem obligatia de a continua si dupa anul 2020.

Trebuie sa ramana principala forta politica pentru a recupera decalajele dintre zonele dezvoltate si cele mai putin dezvoltate. Romania a avansat , datorita celor care lucreaza in sectorul de apa si apa uzata si a modului in care am reusit sa colaboram. Politica de Coeziune reprezinta o principala sursa de finantare in ceea ce priveste acest sector atat de important”, a subliniat Rovana Plumb.

Conform datelor oficiale, prezentate de catre ministrul delegat in cadrul Forumului Apei, in 2008, numarul persoanelor racordate la reteaua de apa si de apa uzata era, in Romania, de 11,336 milioane, iar acum numarul acestora a crescut cu 10%. De asemenea, statistica releva ca, in 2016, in mediul rural, Romania avea doar 28,7% dintre locuitori racordati la retelele de apa si canalizare.

In prezent, la nivel national, 31.673 de salariati lucreaza in cele 43 de companii regionale din Romania, a spus Rovana Plumb.

Asociatia Romana a Apei (ARA) si Patronatul Apei organizeaza, in perioada 15 — 17 mai, la Palatul Parlamentului din Bucuresti, Forumul Regional al Apei Dunare — Europa de Est 2017.

Potrivit organizatorilor, timp de trei zile, evenimentul de la Bucuresti va aduce in atentia participantilor informatii de actualitate privind evolutia si dezvoltarea sectorului apei din Romania, dar si din tarile aflate in regiune.

Pe durata Forumului vor fi organizate o serie de evenimente, precum: Conferinta Internationala Tehnico — Stiintifica privind Solutii Sustenabile in Managementul Apei, EXPOAPA (editia a 19-a) — expozitia de echipamente si tehnologii specializate pentru sectorul apei, aflata la a XIX-a editie, Seminarul POIM 2014-2020, organizat de catre ARA in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene si Workshopul Economic Regional, cu tema “Organizarea, functionarea si finantarea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare”.

Forumul Regional al Apei Dunare — Europa de Est 2017 se adreseaza tuturor profesionistilor din sectorul apei, incepand cu specialistii din cadrul operatorilor de servicii de alimentare cu apa si de canalizare — epurare, continuand cu autoritatile publice centrale si locale, cu consultantii, cu mediul academic si de cercetare, cu producatorii si distribuitorii de solutii specializate si, totodata, cu publicul larg interesat de evolutia performantelor manageriale si tehnice din sectorul apei.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2