RUGBY – Doi zimbri băimăreni în disputa cu Argentina

Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din capitală va găzdui azi, 3 iulie, începând cu ora 21.00, primul meci test al Romaniei din acest an. Este vorba despre Argentina, locul 10 mondial, oficialii României optand pentru un prim XV din care fac parte și doi componenți ai campioanei en-titre C.S.M.Știința Baia Mare.
Și anume centrul stânga Alexandru Bucur, respectiv purtătorul tricoului cu numărul patru Florian Roșu, jucător care la 28 de ani 2 luni și 5 zile își face debutul la prima reprezentativă. Meciul România – Argentina va fi transmis în direct de postul public de televiziune T.V.R.1.
Potrivit rugbybaiamare.ro, cu această ocazie Stejarii se întorc după mai bine de 3 ani și 7 luni acasă, ultimul meci disputat de Stejari pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București fiind cel din 25 noiembrie 2017, contra echipei similare a statului Tonga scor 20-25 (6-8).
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu