S-a stabilit: Județul Maramureș ar urma să aibă prefect din partea PNL. Ce spune Florin Cîțu

Județul Maramureș ar urma să aibă prefect din partea PNL, potrivit noilor discuții de la nivelul coaliției de guvernare, unde s-a stabilit că acolo unde există preşedinte al Consiliului Judeţean de la un partid, prefectul va proveni de la acelaşi partid.

„Unde este preşedinte al Consiliului Judeţean va fi şi un prefect de la acelaşi partid. Poate să existe una sau două excepţii, dar asta este regula de bază. (…) Aceasta a fost regula la care s-a ajuns până la urmă, vom încerca să compensăm în celelalte filiale cu alte funcţii. Există peste 140 de funcţii, numiri politice care vor fi făcute şi atunci cine nu ia prefect va avea o altă funcţie – secretar de stat şi aşa mai departe”, a afirmat Cîţu, la Parlament, după şedinţa coaliţiei, conform AGERPRES.

Despre excepţiile de la această regulă, Cîţu a precizat că acestea trebuie mai întâi discutate, iar apoi vor fi anunţate.

Rămâne de văzut dacă regula va fi păstrată și la nivel de Maramureș, dat fiind faptul că subprefecții provin de la PNL și UDMR.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu