S-A VOTAT – 12 lei/persoană/lună în 2022 taxa de salubrizare pentru fiecare băimărean

Consiliul Local Baia Mare a decis astăzi, 27 ianuarie, ca taxa de salubrizare pentru anul 2022 să fie de 12 lei/persoană/lună. Mai puțin cu doi lei față de ce s-a propus inițial. Cu precizarea că nu vorbim de o reducere, căci anul viitor vom plăti cât trebuie.

„Cheltuielile pentru serviciul de salubrizare facturate în cursul anilor 2020 și 2021 de către operatorul serviciului de salubrizare au fost mai mari decât cele estimate la finalul anilor 2019 și respectiv 2020. Prin urmare, pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare ce se va datora în anul 2022 de către fiecare beneficiar persoană fizică al serviciului public de salubrizare, se va face, în primul rând, aplicarea dispozițiilor punctului (25) din Regulamentul cu privire la instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Baia Mare, aprobat prin HCL nr. 506/2019, modificat prin HCL nr. 429/2020, potrivit căruia, „diferențele dintre nivelul taxei de salubrizare stabilite conform prevederilor prezentului regulament și cel al facturii emise de operatorul serviciului de salubrizare, vor fi suportate din veniturile proprii ale Municipiului Baia Mare, urmând a fi încasate ulterior de la contribuabilii care au obligația de a declara și plăti taxa de salubrizare.”

Astfel, pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare ce se va datora în anul 2022, se vor avea în vedere, în primul rând, cheltuielile efectuate cu serviciul de salubrizare în anul 2020. Cheltuielile efectuate cu serviciul de salubrizare în perioada decembrie 2019 – noiembrie 2020 au fost în cuantum de 10.224.212,42 lei. Arătăm faptul că, raportat la cheltuielile efectuate în cursul anului 2020 și la taxa specială de salubrizare stabilită pentru anul 2020 prin HCL nr. 506/2019, se impune recuperarea sumei de 948.176,52 lei datorate pentru anul 2020. În al doilea rând, pentru stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare ce se va datora în anul 2022, se vor avea în vedere cheltuielile efectuate cu serviciul de salubrizare în perioada decembrie 2020 – octombrie 2021, în cuantum total de 12.633.456,49 lei”, se arată în proiectul de hotărâre avizat favorabil azi.

Tot din proiect aflăm că numărul de persoane fizice care datorează, respectiv pentru care se datorează taxa specială de salubrizare în municipiul Baia Mare, este de 105.847: „Prin urmare, dacă raportăm cheltuielile efectuate pentru colectarea deșeurilor de la populația municipiului Baia Mare în perioada decembrie 2020 – octombrie 2021, la numărul persoanelor fizice care datorează, respectiv pentru care se datorează taxa de salubrizare, obținem pentru anul 2021, o taxă de salubrizare de 119,3558 lei/persoană/an. (12.633.456,49 lei:105.847 persoane = 119,3558 lei/persoană/an)”.

CONCLUZIA: „Ne propunem ca în anul 2022 să recuperăm doar o treime din aceste cheltuieli, urmând ca diferența de două treimi să o recuperăm anul viitor. Prin urmare se impune recuperarea sumei de 948.176,52 lei datorate pentru anul 2020 și recuperarea sumei de 1.247.435,12 lei, reprezentând o treime din cheltuielile datorate pentru anul 2021 ce trebuie recuperate, cheltuielie totale cu serviciul de salubrizare ce se impun a fi recuperate fiind în cuantum de 2.195.611,64 lei. (3.742.305,36 lei : 3 = 1.247.435,12 lei), (948.176,52 lei + 1.247.435,12 lei   = 2.195.611,64 lei)”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu