S-au aprobat scenariile de organizare și funcționare a unităților de învățământ din județul Maramureș

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Președintele C.J.S.U., prefectul Vlad-Emanuel Duruș a precizat că s-a desfășurat astăzi (duminică), în sistem online, ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în care s-au aprobat scenariile de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru pentru perioada 08-12 martie 2021.

Scenariile au fost actualizate, conform Ordinului Comun al Ministrului Educației nr. 3459 și Ministrului Sănătății nr. 280 din data de 6 martie 2021. Sunt 98 unități de învățământ/structuri care vor desfășura cursuri în scenariul roșu, 158 unități de învățământ/structuri care vor funcționa în scenariul galben, 116 unități de învățământ/structuri care vor avea cursuri în scenariul verde, iar 21 unități de învățământ/structuri vor avea cursuri online: cele din localitățile carantinate zonal, Recea cu satele aparținătoare, Rona de Jos, Șișești cu satele aparținătoare, Arduzel și Tăuții Măgherăuș cu satele aparținătoare, a mai precizat prefectul de Maramureș.

În unitățile de învățământ unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1000 de locuitori, dar mai mică de 6/1000 de locuitori, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și cei din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, revin la cursuri cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, cu prezența fizică de până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în clasele terminale.

Scenariile au fost aprobate ca urmare a propunerilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, avizate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, respectiv a ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile transmisă de către DSP. În funcție de evoluția situației epidemiologice, situația prezentă poate fi actualizată și modificată.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *